Românii se refugiază în mâncare şi în băutură

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Afacerile comercianţilor de alimente au crescut în ianuarie cu 11% faţă de decembrie 2008. În ianuarie 2009, aproape jumătate din români vedeau o înrăutăţire a situaţiei financiare faţă de acum 4 luni, când numărul pesimiştilor nu depăşea 30%.

Chiar şi pe timp de criză, se pare că românii nu renunţă la mâncare, băutură şi tutun. O demonstrează datele Institutului Naţional de Statistică (INS), care arată că, în ianuarie 2009, volumul cifrei de afaceri din comerţul cu produse alimentare, băutură şi tutun a crescut cu 11,1% faţă de luna anterioară.

Totuşi, faţă de aceeaşi lună din 2008, se poate observa o scădere a consumului cu 0,9%. Această reducere este pusă pe seama diminuării cu 8,8% a comerţului cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în unităţile specializate.

Comparând România cu ţările vecine, se poate constata un contrast puternic în privinţa modului în care populaţia priveşte viitorul apropiat, arată cel mai recent studiu al GfK. Mulţi români sunt pesimişti, dar - comparativ cu bulgarii, cehii şi polonezii - numărul celor care speră într-o schimbare spre bine rămâne ridicat.

În Bulgaria, situaţia este comparabilă cu cea din România: aproape 50% dintre locuitori privesc cu neîncredere viitorul. Polonezii şi cehii sunt mai optimişti, doar 24%, respectiv 30% consideră că situaţia financiară va fi mai dificilă, potrivit GfK.

Veniturile abia acoperă cheltuielile

În ultimele patru luni, românii au reuşit să păstreze o balanţă între venituri şi cheltuieli. Dacă aproape 22% din români au apelat la economii sau au împrumutat bani pentru a face faţă cheltuielilor curente, există şi persoane pentru care 2008 a fost un an profitabil. 18% din cei chestionaţi spun că situaţia financiară a familiei lor a fost mai bună decât acum un an.

Numărul lor este mai mic decât al polonezilor (21%) şi al cehilor (14%), dar mai mare decât al bulgarilor (7%). În acelaşi timp, în România o persoană din cinci reuşeşte să economisească. Scăderea este relativ mică faţă de octombrie 2008, când 24% din români făceau economii.

Criza se adânceşte, optimismul scade

Potrivit studiului citat, bunurile de folosinţă îndelungată nu mai figureză pe lista de cheltuieli, doar 15% din români mai au astfel de investiţii planificate faţă de 20%, în octombrie 2008.

Numărul celor care plănuiau să îşi cumpere o maşină, în următorii doi ani, a scăzut de la 16% la 13%. Deşi sunt tot mai mulţi cei care se aşteaptă să se descurce mai greu cu banii în următorul an, segmentul celor care consideră că vor putea să economisească nu a scăzut foarte mult în perioada luată în calcul în sondaj, numărul lor a ajuns la 20% din total în ianuarie, faţă de 22% în octombrie.

Informaţiile sunt cuprinse în Barometrul de Încredere al Consumatorului. Studiul este realizat în fiecare lună de GfK România, împreună cu Comisia Europeană, pe un eşantion de 1000 de persoane în vârstă de
peste 15 ani.

Numărul pesimiştilor s-a dublat

Numărul celor care se aşteaptă la o înrăutăţire a situaţiei financiare s-a dublat în ultimele patru luni. În acelaşi timp, a scăzut procentul celor care spun că economia se va redresa, de la aproape 30% în octombrie la puţin peste 20% în ianuarie.

22 la sută din români apelează la economii sau se împrumută pentru a face faţă cheltuielilor curente.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite