Românii exportă masa lemnoasă din "Bocca del Rio"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În apropierea Munţilor Cibin, aşezat pe coline nu prea înalte, la aproximativ 20 km de Sibiu, se întinde Gura Râului, botezată "Bocca del Rio" de Lucian Blaga, care poposea adesea aici.

În apropierea Munţilor Cibin, aşezat pe coline nu prea înalte, la aproximativ 20 km de Sibiu, se întinde Gura Râului, botezată "Bocca del Rio" de Lucian Blaga, care poposea adesea aici. Acest loc atrage şi azi atât investitori, cât şi turişti.
Cei ce calcă pentru prima oară pe aceste plaiuri nu pot evita tradiţionalele bucate româneşti, cum ar fi: balmuş, bulz cu brânză, mămăliguţă cu alte preparate din carne şi, fireşte, nelipsitele sarmale şi ciorbele ţărăneşti. Gurenii sunt nu numai buni gospodari, ci şi meşteri neîntrecuţi în exploatarea lemnului. Unul din cei ce au păstrat, din tată-n fiu, această îndeletnicire este şi Ioan Fesan. El exportă lemn sub marca "Made Bocca del Rio" ca semn de preţuire pentru poetul care scria în aceste locuri versurile -"ţara-ntre dealuri, Satul sub lună, Bocca del Rio, nu mă adună". "Bunicul avea, de la bunicul lui, o instalaţie de debitare a lemnului. De atunci am rămas fascinat de prelucrarea lemnului. Fierăstrăul ("joagar") cu tracţiune cabalină se află astăzi expus la Muzeul ASTRA, din Dumbrava Sibiului. Familia noastră avea până la naţionalizare joagăre la Crăciuneasa şi uscătorii în Poieniţa", susţine Ioan Fesan, cel care se laudă că a fost primul în ţară înregistrat cu activitatea de prelucrarea lemnului, în domeniul forestier. După Revoluţie, Fesan a exportat masă lemnoasă în Sudan, Emiratele Unite şi Grecia, însă acum toată producţia o derulează cu societăţi din ţară. şi cum Blaga este omul locului, gurianul va ridica în memoria lui un bust pe care îl va pune lângă hotelul al cărui nume nu putea să fie decât "Bocca del Rio".

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite