Românii, credincioşi de weekend

Cele 10 porunci (Învăţătura Ortodoxă) Prima Poruncă: "Să nu ai alţi dumnezei afară de mine." Porunca a Doua: "Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor

Cele 10 porunci (Învăţătura Ortodoxă)

Prima Poruncă: "Să nu ai alţi dumnezei afară de mine."

Porunca a Doua: "Să nu-ţi faci chip cioplit, nici vreo înfăţişare a lucrurilor care sunt sus în ceruri, sau jos pe pământ, sau în apele mai de jos decât pământul. Să nu te închini înaintea lor şi să nu le slujeşti."

Porunca a Treia: "Să nu iei în deşert Numele Domnului, Dumnezeului tău; căci Domnul nu va lăsa nepedepsit pe cel ce va lua în deşert Numele Lui."

Porunca a Patra: "Adu-ţi aminte de ziua de odihnă, ca s-o sfinţeşti."

Porunca a Cincea: "Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta, pentru ca să ţi se lungească zilele în ţara, pe care ţi-o dă Domnul, Dumnezeul tău."

Porunca a Şasea: "Să nu ucizi."

Porunca a Şaptea: "Să nu preacurveşti."

Porunca a Opta: "Să nu furi."

Porunca a Noua: "Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău."

Porunca a Zecea: "Să nu pofteşti casa aproapelui tău; să nu pofteşti nevasta aproapelui tău, nici robul lui, nici roaba lui, nici boul lui, nici măgarul lui, nici vreun alt lucru care este al aproapelui tău."

După prăbuşirea regimului comunist, românii au reînceput să meargă la biserică, dar nicio statistică nu ar putea să precizeze astăzi, după 18 ani de libertate, câţi dintre noi cred cu adevărat în Dumnezeu sau măcar câţi cunosc şi respectă cele zece porunci.

Din 1990 şi până în prezent, biserica a ocupat primul loc în topul încrederii populare la capitolul "instituţii publice" (cu unele variaţiuni, între 80-90%), la mare distanţă de parlament, partide şi preşedinţie, şi aproape de o altă instituţie unde regulile democraţiei nu au aplicare: armata. Unul dintre cele mai recente Barometre de Opinie Publică, cel dat publicităţii de Fundaţia Soroş în iulie 2007, arăta că biserica domină, în continuare, topul încrederii românilor, cu 76%, locurile următoare fiind ocupate de armată (60%) şi Uniunea Europeană (51%).

Intuitiv, unii observatori au legat această constantă de istoria României - cea care, începând cu epoca voievozilor şi continuând cu istoria modernă, a fost, practic, un lanţ neîntrerupt de dictaturi.

Pe de altă parte, este evident că şi statutul multiplu de "uns" al lui Dumnezeu pe pământ, de învăţător şi judecător local pe care l-a acumulat preotul în comunitate, ca şi suferinţele îndurate pe perioada comunismului, când multe biserici au fost dărâmate şi mii de preoţi au fost întemniţaţi, au consolidat respectul pentru această instituţie.

Sentimentul a rămas nealterat chiar în contextul în care cei mai mulţi credincioşi fac distincţia între instituţia publică şi sacralitate. Comparativ cu americanii şi cu vecinii din Uniunea Europeană, românii sunt mai ataşaţi de biserică. Aşa spun statisticile.

Şi totuşi "prestigiul" nefericit de biserică mult-prea-conservatoare, extrem de etanşă în relaţiile cu exteriorul, pe care l-a căpătat Biserica Ortodoxă în ultimii ani, riscă să se perpetueze şi pe viitor, chiar dacă unele acţiuni recente (înfiinţarea Diaconiei pentru acţiuni sociale şi lansarea postului de radio şi tv Trinitas) ar contrazice această supoziţie.

Toate acestea fiind într-o Românie condusă de un prim-ministru catolic (Călin Popescu Tăriceanu), de un preşedinte ortodox (Traian Băsescu) şi de un parlament cu un număr însemnat de reformaţi (majoritatea parlamentarilor UDMR), era de aşteptat ca o concordie confesională naţională să poată fi obţinută mai simplu.

Pe de altă parte, omul care merge (sau este chemat) către biserică pare că a rămas doar un "capitol facultativ", redus la două cadelniţări şi trei binecuvântări pe an. Simplii practicanţi spun că, pentru mulţi dintre enoriaşii contemporani, biserica a devenit un teatru cu aceiaşi actori, unde se vine dintr-un soi de automatism.

Ei insistă că disoluţia sentimentului religios a fost favorizată nu doar de un anume context istoric, ci şi de superficialitatea oamenilor şi a educaţiei religioase. În localităţile rurale, de exemplu, unii oameni vin la slujba religioasă ca să afle întâmplările din sat, în timp ce la slujbele din oraşe enoriaşii discută vârtos despre politică sau emisiuni tv.

"Un studiu pe acest fenomen ar fi necesar, dar iniţiativa trebuie să plece dinspre clerul bisericesc", spune psihologul Victor Badea. "Lumea merge la biserică din nevoia de spiritual. În al doilea rând, omul capătă în biserică o identitate: Iisus este capul bisericii, credincioşii sunt corpul, iar faptul că enoriaşul se întâlneşte cu cunoscuţi acolo devine ceva cald şi uman. În biserică eşti o imagine!", adaugă Badea.

"Abordăm aici un subiect despre care ştim enorm de puţin", ne-a declarat prof. Dan Dungaciu. "A fi sociolog al religiei în România este o bizarerie, iar piaţa muncii este practic opacă la aşa ceva.

Este şi una dintre consecinţele prestaţiei instituţionale a unei biserici majoritare care, pe lângă performanţele ei notabile, nu a reuşit deocamdată să convingă pe această dimensiune. Existenţa sociologilor religiei sau a institutelor de profil afiliate uneia sau alteia dintre biserici este un loc comun în Occident. La noi, nu, în ciuda bogăţiei peisajului religios din România, amplificat cu românii din diaspora sau cu cei din jurul României, între care Mitropolia Basarabiei - ce ar merita ea însăşi o tratare aparte".

Tinerii, care ar fi trebuit să fie cei mai afectaţi de această stare de represiune a sentimentului mistic, încep să revină la credinţă, dar este clar că au nevoie de sprijin din partea bisericii pentru regăsirea propriilor valori. "Am 20 de ani şi ştiu că, pentru a veni la biserică, îţi trebuie o chemare. Eu am acea chemare. Din păcate, mulţi vin în sfântul lăcaş din curiozitate sau din <> şi sunt superficiali", ne-a spus Alina Manta, din conducerea Ligii Tinerilor Ortodocşi.

Nu contează numărul celor care declară că au încredere în biserică, ci calitatea acestora! Pentru că biserica este alcătuită din persoane, şi nu din indivizi! Prefer să am 15 credincioşi în biserică, decât o mie de inşi care nu ştiu de ce vin acolo..."
Înalt Preasfinţia Sa Bartolomeu Anania,
Mitropolitul Clujului, Albei, Crişanei şi Maramureşului