România a înregistrat cele mai multe nereguli cu fonduri de preaderare în 2008

0
Publicat:
Ultima actualizare:
România a înregistrat cele mai multe nereguli cu fonduri de preaderare în 2008
România a înregistrat cele mai multe nereguli cu fonduri de preaderare în 2008

Un Raport al Comisiei Europene arată că România a înregistrat în 2008 un număr record de 246 de cazuri de nereguli şi suspiciuni de fraudă cu fonduri de preaderare, Comisia Europeană având de recuperat peste 25 de milioane de euro, cea mai mare sumă din acestă categorie de fonduri europene.

Raportul pe 2008 privind protejarea intereselor financiare ale UE, publicat miercuri de Comisia Europeană, detaliază în peste 300 de pagini neregulile şi cazurile de fraudă cu fonduri europene, România clasându-se prima la capitolul fonduri de preaderare - programele SAPARD, ISPA şi PHARE - de care mai beneficiază până la sfârşitul acestui an.

Anul trecut, România a raportat un total de 246 de cazuri, din care 164 privind nereguli, 10 suspiciuni de fraudă şi 72 de cazuri neclasificate în nici una din cele două categorii. Bulgaria s-a clasat a doua dintre noile state membre şi ţări candidate, cu 140 de cazuri - din nou, majoritatea nereguli.

Statele membre sunt obligate să raporteze Comisiei orice neregulă, suspiciune de fraudă sau fraudă dovedită în instanţă ce implică fonduri europene. În cazul neregulilor şi suspiciunilor de fraudă, executivul european poate solicita returnarea sumelor deja plătite, în baza unei proceduri administrative. În cazul fraudelor, CE trebuie să aştepte verdictul instanţei.

În 2008, suma care o avea de recuperat Comisia Europeană în urma neregulilor şi suspiciunilor de fraudă cu fonduri de preaderare în România era de 25.569.349 de euro, aproape dublu faţă de Bulgaria şi de peste zece ori mai mult decât în Polonia, Ungaria sau Cehia. Bucureştiul are de plătit Bruxelles-ului jumătate din totalul sumei de 51.072.419 milioane de euro pe care Comisia Europeană trebuie s-o recupereze din 13 ţări care au beneficiat de fonduri de preaderare: Bulgaria, Cehia, Croaţia, Estonia, Letonia, Lituania, Malta, Polonia, România, Slovacia, Slovenia, Turcia şi Ungaria.

România a fost însă şi ţara cu cea mai mare alocare de fonduri de preaderare în 2008, peste un miliard de euro, urmată de Bulgaria cu 55 de milioane şi Ungaria cu 14 milioane.

Majoritatea neregulilor şi suspiciunilor de fraudă în România s-au înregistrat la programele PHARE şi SAPARD, unde Comisia are de recuperat câte şapte milioane de euro.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite