România, fără înfrângere

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România a învins Germania în epilogul Trofeului Carpaţi, cu 32-30 şi a încheiat turneul de la Cluj fără să piardă vreun meci. Reprezentativa României a reuşit un joc bun cu Germania, ştergând cu buretele evoluţiile neconcludente din precedentele partide.

Naţionala feminină de handbal a României a câştigat Trofeul Carpaţi, competiţie ajunsă la a 42-a ediţie, după ce s-a impus, ieri, în faţa Germaniei cu 32-30.

Acesta a fost cel de-al treilea succes din tot atâtea posibile la acest turneu. Vineri, România a trecut de Croaţia cu 26-23, iar sâmbătă a dispus de Ucraina cu 32-28.

Tricolorele au câştigat pentru a 28-a oară această competiţie. Trofeul Carpaţi de la Cluj a constituit un bun prilej pentru selecţionerul Radu Voina de a rula întreg lotul avut la dispoziţie, înaintea Europenelor din Macedonia (2-14 decembrie).

”A fost un turneu util pentru că am putut să ne facem idee despre forma şi potenţialul jucătoarelor. Evident, la Europene va fi mult mai greu, dar sperăm să reuşim un turneu final bun în Macedonia”, a afirmat selecţionerul Radu Voina.

Liber pentru jucătoare până mâine

La scurt timp după meciul cu Germania, componentele lotului naţional s-au urcat într-un autocar, părăsind Clujul cu destinaţia Râmnicu Vâlcea, localitate care dă cele mai multe jucătoare primei reprezentative.

Tricolorele vor fi libere astăzi, dar mâine-seara sunt aşteptate în Capitală. Naţionala feminină va ajunge joi la Izvorani, iar în cursul aceleiaşi seri se va îmbarca într-o aeronavă spre Timişoara.

De aici, fetele îşi vor continua drumul cu autocarul spre Serbia unde vor disputa alte două partide amicale, cu reprezentativa acestei ţări, pe 28 şi pe 29 noiembrie. În fine, naţionala României va pleca spre Macedonia, pentru a participa la Campionatul European.

image

Cu Germania ne-am arătat adevărata valoare şi evoluţia din acest meci mă face să fiu optimistă pentru Europene

image


Luminiţa Huţupan
Jucătoare

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite