România, destinaţia anului pentru americani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Numărul turiştilor din Statele Unite ale Americii care au vizitat România a crescut vara aceasta de şapte ori faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Potrivit datelor Institutului

Numărul turiştilor din Statele Unite ale Americii care au vizitat România a crescut vara aceasta de şapte ori faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, în 2006 s-au înregistrat 98.135 de turişti americani cazaţi în România. Vara aceasta, numărul cetăţenilor de peste Ocean care au vizitat ţara noastră a crescut, după informaţiile date de AFP, cel mai mult faţă de restul ţărilor din Europa.

Unul dintre factorii care au stat la baza afluxului de turişti este puterea de cumpărare a dolarului american, care încă este mare în România faţă de zona euro. De altfel, toate ţările est-europene au înregistrat o creştere a numărului de turişti americani, însă procentul este spectaculos doar în România, unde acesta a fost de 700%. În acelaşi timp, în Slovacia, numărul vizitatorilor de peste Ocean s-a dublat, iar în Polonia a crescut cu numai 10%. Alte două destinaţii europene aflate în topul preferinţelor turiştilor americani sunt Ungaria, unde anul acesta creşterea a fost de 76%, şi Croaţia, unde au venit cu 69% mai mulţi americani.

Cererea pentru Germania, în scădere

"Numărul turiştilor a crescut pentru că americanii vor mai mult pentru banii lor", a declarat purtătorul de cuvânt al asociaţiei turistice şi de automobile americane AAA (American Automobile Association), Mike Pina, citat de AFP.

Potrivit unui sondaj al AAA, în perioada ianuarie-august 2007, rezervările turiştilor americani spre Europa de Est a crescut, în medie, cu 55%. Prin comparaţie, rezervările globale, nu doar ale turiştilor din SUA, pentru Europa au scăzut în această vară cu 2,4 procente. Doar Germania a înregistrat o reducere a turiştilor americani, numărul acestora scăzând în august cu 7,7%.

Chiar dacă cifra turiştilor de peste Ocean care au vizitat Europa în prima parte a anului a fost de 6,5 milioane, creşterea este de doar un procent faţă de perioada similară a anului 2006. Pe de altă parte, dinspre Europa spre SUA, afluxul de turişti a rămas la nivelul de dinainte de atacurile teroriste de la 11 septembrie. Printre cauze se numără procedura anevoioasă de acordare a vizei şi măsurile de securitate sporite.

România, tărâm "virgin"

Un alt motiv pentru care turiştii de peste Ocean se îngrămădesc să vadă partea de est a Europei este ineditul. Franţa, Marea Britanie, Elveţia, Italia sau Germania sunt, pentru americani, destinaţii care şi-au pierdut elementul de noutate.

Operatorii autohtoni din turism spun că zona Moldovei, Transilvania şi Delta Dunării, la care se adaugă toate obiectivele care amintesc de Dracula, reprezintă principalele atracţii pentru turiştii americani. "Chiar dacă destinaţiile privilegiate ale americanilor sunt, în continuare, Franţa, Italia şi, în general, vestul Europei, turiştii aleg să viziteze ţări unde dolarul are o mai mare putere de cumpărare sau unde este mai puţină lume", a explicat vicepreşedintele AAA Travel, Sandy Hugues, citat de AFP.

Un alt segment de piaţă cu potenţial de dezvoltare îl reprezintă turismul de afaceri, unde specialiştii în domeniu apreciază că am putea asista la un boom al cererii din partea businessmanilor de peste Ocean, în următorii doi ani. Singurul impediment îl reprezintă starea infrastructurii. Şi aici nu este vorba doar despre reţeaua naţională de drumuri, ci şi de capacitatea redusă a industriei ospitalităţii autohtone de a susţine reuniuni şi congrese de amploare.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite