România, la fel de coruptă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România nu mai este cea mai coruptă ţară din Uniunea Europeană! Cu toate acestea, indicele de percepţie a corupţiei a crescut cu doar 0,1, ajungând la 3,8 (pe o scară de la 0 la 10), faţă

România nu mai este cea mai coruptă ţară din Uniunea Europeană! Cu toate acestea, indicele de percepţie a corupţiei a crescut cu doar 0,1, ajungând la 3,8 (pe o scară de la 0 la 10), faţă de 3,7 la cât se situa anul trecut. Indicele de Percepţie a Corupţiei făcut public ieri, la nivel mondial, de Transparency International arată că România a devansat Bulgaria, iar la nivel mondial ocupă locul 71 din 180 de ţări.

„Este ca şi când temperatura unui bolnav a scăzut de la 39,8 grade la 39,7, ceea ce este departe de optimul de sănătate al acestuia“, a declarat directorul Transparency International România, Victor Alistar.

Cel mai puţin corupte ţări sunt, la egalitate, Danemarca, Noua Zeelandă şi Suedia, cu 9,3 puncte din 10 posibile, urmate de Singapore cu 9,2, Finlanda şi Elveţia cu câte 9 puncte, Islanda şi Olanda, cu câte 8,9, şi Australia şi Canada cu 8,7 puncte fiecare. La polul opus, ţările percepute ca fiind cele mai corupte sunt Somalia, Myanmar şi Irak.

La nivel european cea mai spectaculoasă creştere a indicelui de percepţie a corupţiei s-a înregistrat în Cipru şi în Slovacia, ambele ţări având un procent în plus în doar un an. Trebuie spus că indicele de percepţie a corupţiei clasează ţările în funcţie de gradul în care este percepută existenţa corupţiei şi nu analizează “flagelul” ca atare.

“Pentru a asigura sustenabilitatea acestui indice şi pentru a spori credibilitatea reformelor anticorupţie în faţa investitorilor străini, dar şi a cetăţenilor români, este necesară implementarea corectă a măsurilor luate în plan legislativ, atât la nivel instituţional, cât şi din punctul de vedere al creării unor modele de bune practic”, a mai subliniat Alistar.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite