România, ameninţată de UE pentru deşeuri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

România a primit un aviz motivat din partea Comisiei Europene, care acordă statului român două luni pentru implementarea legislaţiei în domeniul gestionării deşeurilor, cerută încă de anul trecut, altminteri România ar putea fi dată în judecată la Curtea de Justiţie a UE şi sancţionată financiar.

Obligaţia de a transpune legislaţia europeană în privinţa gestionării deşeurilor în actele normative interne trebuia îndeplinită de toate statele membre până în 12 decembrie 2010. După acest termen, România nu a anunţat la Bruxelles ce măsuri a luat în acest sens, astfel că reprezentanţii Comisiei Europene (CE) au trimis o primă scrisoare de punere în întârziere atât Bucureştiului cât şi autorităţilor belgiene, stat aflat în aceeaşi situaţie.


În acestă fază, România a anunţat că se va conforma cerinţei până în aprilie 2011, după care nu a mai făcut nimic.
"Deoarece legislaţia necesară nu a fost încă adoptată în niciunul dintre cele două state membre, Comisia a decis să trimită un aviz motivat", se precizează într-un comunicat de joi al CE.


În acelaşi document, Comisia anunţă că legislaţia şi procedura în faţa Curţii de Justiţie a UE de la Luxembourg s-au schimbat pentru cazurile de acest gen, acum Bruxelles-ul putând solicita instanţei sancţiuni financiare pentru statele reclamate încă de la prima sesizare, fără a mai fi nevoie să solicite o a doua hotărâre, ca până acum.
Această politică a fost adoptată în noiembrie 2010 şi a intrat în vigoare la 15 ianuarie 2011, precizează Comisia Europeană.

Ce răspunde Ministerul Mediului


Reprezentanţii Ministerului Mediului susţin că termenul pentru implementarea Directivei cadru privind deşeurile a fost decembrie 2010, iar Comisia Europeană a transmis României în luna februarie 2011 o scrisoare pe punere în întârziere.
Ministerul Mediului mai spune că a elaborat un proiect de Lege privind regimul deşeurilor care transpune directiva europeană, proiect care a fost aprobat de Guvernul României în luna aprilie 2011. Acest proiect de lege a fost adoptat şi de Senatul României în luna iunie 2011. În acest moment, proiectul de Lege privind regimul deşeurilor se află în dezbaterea Camerei Deputaţilor. Actul normativ fiind avizat deja de trei comisii şi urmează să intre în dezbaterea Comisiei pentru administraţie publică, amenajarea teritoriului şi echilibru ecologic.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite