Un autobuz înmatriculat în România s-a răsturnat în Ungaria

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un autobuz înmatriculat în România s-a răsturnat în Ungaria
Un autobuz înmatriculat în România s-a răsturnat în Ungaria

Un şofer a suferit fracturi la coaste dar toţi cei 49 de pasageri au scăpat nevătămaţi după ce un autobuz înmatriculat în România a ieşit de pe carosabil pe autostrada M7 şi s-a răsturnat în sud-vestul Ungariei la începutul zilei de duminică, a anunţat poliţia, informează agenţia MTI.

Accidentul s-a produs în apropiere de graniţa cu Croaţia, la punctul de ieşire de pe autostradă de la Becsehely în jurul orei 3.30 locale. Autocarul, care se afla în drum spre Spania, a intrat în grilajul autostrăzii răsturnându-se în şanţ după ce a mai parcurs încă 100 de metri.

Pasagerii, inclusiv şase copii şi o femeie însărcinată, au reuşit să iasă din vehicul prin clapele acoperişului, a declarat poliţia la faţa locului.

Şoferul autocarului a fost transportat la spital. Se presupune că accidentul s-a produs întrucât el a adormit la volan.

Pasagerii au apelat la un autobuz de schimb pentru a-i transporta la destinaţia originală, a afirmat purtătoarea de cuvânt a poliţiei comitatului Zala.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite