MS: "În România sunt două cazuri grave de gripă porcină. Dacă faceţi viroză, staţi acasă!"

0
Publicat:
Ultima actualizare:
MS: "În România sunt două cazuri grave de gripă porcină. Dacă faceţi viroză, staţi acasă!"
MS: "În România sunt două cazuri grave de gripă porcină. Dacă faceţi viroză, staţi acasă!"

Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii, doctorul Streinu Cercel, îi sfătuieşte pe cei care fac viroză să stea în casă pentru a evita eventuala răspândire a virusului A/H1N1.

El a subliniat că, pentru a limita efectele răspândirii cazurilor de infectare cu virus A/H1N1, "lumea trebuie să dea concursul" specialiştilor.

Citiţi şi:

El a precizat că în prezent în România au fost confirmate circa 441 de cazuri de infectare cu virusul gripei porcine şi sunt două focare de infecţie, unul la Bucureşti şi celălalt la Iaşi. Doi dintre cei infectaţi, o învăţătoare din Bucureşti şi baritonul Gheorghe Mogoşan din Cluj, se află în stare severă, fiind conectaţi la aparatele de oxigen.

Învăţătoarea de 31 de ani de la Şcoala nr. 147 din Capitală şi baritonul Gheorghe Mogoşan sunt internaţi în spital, fiind asistaţi respirator mecanic.

Femeia se află de două zile la terapie intensivă, la Spitalul Matei Balş, astăzi constantându-se o uşoară ameliorare, potrivit lui Streinu Cercel. Cazul lui Mogoşan este mai complicat, baritonul contactând virusul gripal pe fondul unei boli respiratorii mai vechi.

Doctorul Cercel a afirmat că 24 de persoane, între care 21 de copii, care au intrat în contact cu învăţătoarea se află sub control epidemiologic.

Potrivit lui Cercel, rata de transmitere a virusului A/H1N1 în România este de 30%, iar cele mai grave cazuri sunt cele "subclinice", adică bolnavii care "duc boala pe picioare", fără a consulta un medic.

Streinu Cercel a precizat că măştile de protecţie sunt, de fapt, măşti chirurgicale care nu sunt eficiente în faţa viruşilor, acestea protejându-ne doaqr faţă de bacterii mai mari.

Anterior, secretarul de stat a afirmat că rata mortalităţii în cazul gripei A/H1N1 în România este de 0,01% în momentul de faţă, dar poate creşte la maximum 2,5%, potrivit estimărilor Ministerului Sănătăţii, boala având, la debut, simptome similare celor ale unei viroze obişnuite, relatează NewsIn.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite