Români în Irak, bilanţ de război

Români în Irak, bilanţ de război

De Ziua Armatei Române, „Adevărul“ face bilanţul uman al războiului de şase ani pe care soldaţii noştri l-au purtat în Irak până astă-vară: doi morţi şi cinci invalizi. Azi, morţii: Bogdan Hâncu şi Ioan Grosaru. Bogdan Hâncu (28 de ani) visa să păşească pe urmele părinţilor, ambii militari de carieră, dar şi să ofere un trai decent familiei pe care tocmai o întemeiase.

Citiţi şi:

• Armatei Române i se oferă o nouă maşină blindată
• Femei pe frontul din Irak
• Încotro merge Armata română după Irak?

Când a plecat în Irak, caporalul Bogdan Hâncu avea mari planuri de viitor. Pentru el, misiunea era doar începutul unei noi vieţi şi nicidecum sfârşitul.

„Când a decis să plece, mi-a spus: «Mamă, nu vreau să fiu toată viaţa caporal». L-am sfătuit să mai aştepte, pentru că urma să se căsătorească. În plus, era tânăr şi avea timp să meargă în alte misiuni. Dar Bogdan şi-a dorit foarte mult să plece atunci“, povesteşte locotenet-colonel în rezervă Carmen Hâncu, mama lui Bogdan. Discuţia dintre mamă şi fiu avea loc în octombrie 2005.

„Nimerise în cea mai periculoasă zonă“

Tânărul a dat toate testele, pe care le-a luat cu brio, s-a căsătorit cu Ionela şi chiar şi-a cumpărat un apartament, cu multe sacrificii. În ianuarie 2006 a plecat în Irak, unde a fost încadrat în detaşamentul de Poliţie Militară dislocat la Camp Mittica, în apropiere de zona An Nassyria.

„A plecat pentru a-şi face o carieră, dar şi pentru bani. O misiune de şase luni era plătită cu 10-12.000 de dolari. Nu cred că merită câţiva euro să-ţi rişti viaţa, mai ales că nimerise într-una dintre cele mai periculoase zone“, spune şi colonelul Marcel Hâncu, tatăl tânărului.

Bogdan Hâncu participa la misiuni de instruire a ofiţerilor din Poliţia irakiană. Mama caporalului îşi aminteşte că, la început, fiul ei era plin de optimism şi bună dispoziţie.

„Îmi spunea la telefon că se simte bine, că mâncarea este foarte bună. Situaţia s-a schimbat însă, cu aproximativ o lună înainte de producerea tragediei“, îşi aminteşte locotenent-colonelul în rezervă. Bogdan i-a spus mamei că a început să slăbească foarte mult. „Cred că îi intrase frica în oase de la grozăviile pe care le văzuse acolo“, mai spune Carmen Hâncu. Mama caporalului a vorbit cu fiul său ultima dată chiar în noaptea de dinaintea tragediei, la 26 aprilie 2006.

„Au fost scurgeri de informaţii“

„Mi-a spus că are o stare de nelinişte pe care nu şi-o putea explica“, îşi aminteşte Carmen Hâncu. A doua zi, când au plecat în misiune, Bogdan Hâncu s-a urcat într-unul dintre TAB-urile italienilor. „De obicei, el mergea cu românii. În acea dimineaţă însă, unul dintre soldaţii italieni nu se simţea prea bine şi în locul lui a urcat băiatul nostru“, spune Marcel Hâncu.

Bogdan Hâncu, în transportorul blindat cu care efectua misiunile de luptă

Părinţii lui Bogdan spun că convoiul se îndrepta spre localitatea An Nassyria şi avea trei trasee alternative. Cel final se alegea chiar înaintea plecării. „În faţa TAB-ului în care se afla Bogdan era cel românesc. După ce a trecut acesta, s-a declanşat explozia. Fuseseră 15 kilograme de trotil montate în borduri“, spune Marcel Hâncu.

În urma exploziei, caporalul ieşean şi alţi patru soldaţi italieni şi-au pierdut viaţa. „În mod sigur au fost scurgeri de informaţii, pentru că altfel nu aveau de unde să ştie pe unde va trece convoiul“, spune şi Carmen Hâncu.

Bogdan a lăsat în urmă o soţie de care abia îşi legase destinul, doi părinţi care şi acum se luptă cu dorul de băiatul lor, o soră şi un nepot de 6 ani, care îşi întreabă mereu bunicii unde este „Dadan“.

„Merg la mormânt şi-l cert că a plecat în Irak“

Nici după ce au trecut patru ani, moartea lui Bogdan nu este mai uşor de suportat pentru soţii Hâncu. De două ori pe săptămână, părinţii vizitează mormântul acestuia. „Merg la mormânt şi-l cert că a plecat în Irak“, spune locotenent-colonelul, cu glasul înecat de lacrimi.

Acasă, Carmen Hâncu coase globenuri, iar soţul ei încearcă să mai uite de necazuri, la pescuit. „Of, tare ne este dor de Bogdan. Ne este greu chiar şi acum. A fost un copil extraordinar şi ne lipseşte enorm“, spune Carmen Hâncu în timp ce se uită la pozele cu fiul său.

Văduva nu s-a recăsătorit

Familia caporalului căzut la datorie nu dă vina pe nimeni pentru ce s-a întâmplat. În schimb, mama soldatului a semnat zeci de adeziuni prin care se cerea retragerea trupelor române din Irak. „Fiind şi eu militar, înţeleg tipul acesta de misiuni, dar nu văd rostul ca soldaţii noştri să fie acolo, decât dacă erau misiuni umanitare“, este de părere Marcel Hâncu. 

Ionela Hâncu, văduva lui Bogdan, încearcă să-şi refacă viaţa. „Şi-a luat o casă, o maşină. Este contabil şi munceşte de dimineaţă până seara. I-am spus că viaţa merge înainte şi că nu trebuie să-şi pună cenuşă în cap“, mai spune Carmen Hâncu.

Soartă Potrivnică

Bogdan Hâncu a avut un ghinion teribil: la plecarea în misiune, a luat locul unui soldat italian care se simţea rău.

Când a decis să plece, mi-a spus: «Mamă, nu vreau să fiu toată viaţa caporal».

Carmen Hâncu
mama lui Bogdan

Preţul atentatului

În 2008, soţii Hâncu (foto) au fost înştiinţaţi că irakianul care declanşase explozia fusese prins şi că, pentru actul său criminal, primise 200 de dolari. „Vă daţi seama, 40 de dolari, atât a costat viaţa fiecărui soldat omorât atunci“, spune cu ochii în lacrimi mama ieşeanului. Atentatorul a fost prins şi judecat în Irak, iar după informaţiile deţinute de soţii Hâncu, condamnat doar la 6 ani de închisoare.

Acum câteva zile, soţii Hâncu au fost anunţaţi de la Bucureşti că Ministerul Apărării va dezveli un monument în memoria soldaţilor căzuţi în Irak şi în Afganistan. Astăzi, 25 octombrie, la Cimitirul „Eternitatea“ din Iaşi, acolo unde este înmormântat Bogdan, va avea loc o slujbă de pomenire.

Eroul şi-a lăsat poeziile cifrate în laptop

Învăţătorul Cătălin Apreutesei, lângă vitrina memorială din holul şcolii din Păiseni, care acum poartă numele eroului Ioan Grosaru  Foto: Dan Marţuneac

Familia caporalului Ioan Grosaru, ucis în Irak, se chinuieşte de doi ani să-i publice volumele de versuri. După sacrificiul tânărului, zeci de oficiali s-au înghesuit să-şi facă imagine pe suferinţa familiei acestuia. Acum, alături de rude au mai rămas doar camarazii de arme ai lui Ioan, precum şi câţiva clerici.

Ioan Grosaru a fost, după Bogdan Hâncu, al doilea militar român care şi-a pierdut viaţa în timpul operaţiunilor de menţinere a păcii din Irak. Suceveanul avea 35 de ani şi a murit ca un erou în Irak la 21 septembrie 2007, în urma exploziei muniţiei din transportorul amfibiu blindat (TAB), în care se afla cu alţi cinci colegi, deoarece a insistat ca aceştia să aibă întâietate la salvare.

Tragedia s-a petrecut în apropiere de baza Talil, după ce maşina aflată în patrulare a trecut peste o mină artizanală, care a incendiat-o. „El putea să iasă primul din maşină, dar i-a îndemnat să scape pe colegii care aveau familie”, povesteşte Ecaterina, mama eroului.

Compunea poezii de la şapte ani

În mod ironic, fapta sa eroică a pus în umbră personalitatea lui Ioan Grosaru, pe care cunoscuţii şi-l amintesc ca pe un tânăr inteligent şi talentat. Deoarece provenea dintr-o familie numeroasă din comuna Cornu Luncii - Suceava, cu cinci surori, acesta nu a putut să urmeze şcoli înalte, deşi avea toate atuurile necesare. „De mic îi plăcea să compună poezii, de pe la vârsta de şapte ani”, a spus Teodora Costache, sora cea mai mare a eroului.

În cinstea lui Ioan Grosaru, şcoala din satul natal Păiseni îi poartă acum numele, iar în mijlocul holului este o vitrină memorială care conţine uniforma, cărţi, diplome, decoraţii şi distincţii primite. „Fratele meu Ioan a fost coleg de clasă cu eroul Grosaru, în clasele I-IV, şi mi-a povestit că avea o minte sclipitoare, era altruist, deşi puţin introvertit. Chiar condiţiile morţii sale arată că a fost altruist până la capăt”, a declarat Cătălin Apreutesei, învăţător la Şcoala cu clasele I-IV „Ioan Grosaru”.

Familia şi cunoscuţii spun că Grosi, aşa cum îl numeau camarazii de arme, era un autodidact. A învăţat singur să cânte la chitară şi la muzicuţă, să fotografieze, să filmeze, să îşi editeze pe computer propriile creaţii, în cărţi alcătuite cu ajutorul celor două imprimante.

A lăsat manuscrise criptate pe laptop

Ioan a alcătuit două volume de versuri, intitulate „Corabia din furtună” şi „Chemare din necunoscut”, precum şi un roman, „Fiica Pălimarului”, rămas în manuscris.

„Pentru el era ceva natural să facă versuri. În fiecare iarnă născocea câte un Pluguşor, despre persoanele la care mergea cu uratul, care ieşea de fiecare dată foarte hazliu”, şi-a amintit Adrian Grosaru, unchiul din partea tatălui.

Surorile susţin că fratele lor a scris enorm, cu patimă, dar că tehnica modernă le împiedică să aibă acces la lucrările sale. „Are pe laptop multe fişiere criptate, protejate cu parolă, pe care doar el o ştia, şi acolo este material pentru zeci de cărţi, dar noi nu ne pricepem la aşa ceva”, a mărturisit sora Teodora.

Preoţii au spart parolele

Rudele lui Grosi încearcă de doi ani să-i publice creaţiile, dar manuscrisele par blocate în tipografie. „Poezia era viaţa şi mândria lui. Aşa ar mai trăi şi el, prin ceea ce a scris”, a spus cu amărăciune în glas Ecaterina Grosaru.

Editorii, care sunt preoţii de la tipografia Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, au însă veşti bune. „Am avut mari dificultăţi până am spart parolele, dar volumul «Pasărea de ceară» este aproape gata. Sperăm ca la iarnă să putem face o lansare pentru cele trei volume de poezii şi după aceea să lansăm şi romanul”, a spus preotul Gheorghe Bradăţanu, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei.

Familie cu destin tragic

În două decenii, Ecaterina Grosaru (foto) a petrecut pe ultimul drum patru bărbaţi din familie: cei doi fii, soţul şi un nepot. Amândoi băieţii au murit în timpul serviciului militar. Gheorghe a fost călcat de un camion acum 22 de ani, cu trei săptămâni înainte de liberare.

„Lucra la construcţia unei piste la Aeroportul Otopeni şi l-a călcat un şofer beat”, şi-a amintit Ecaterina. Soţul ei a murit acum cinci ani, iar acum un an, un nepot din partea fiicei Teodora a murit într-un accident de muncă în Italia.

Destinul lui Grosi este asemănător cu al bunicului din partea tatălui, care a murit şi el ca un erou, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, pe frontul de Est.