„Românce până la moarte!“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Românce până la moarte!“
„Românce până la moarte!“

Proaspete campioane europene în proba de dublu, Daniela Dodean (21 ani) şi Elizabeta Samara (20 de ani) nu concep să joace în viitor pentru o altă ţară. Într-un sport în care naturalizările au devenit o adevărată modă, cele două puştoaice-minune din Carpaţi fac notă discordantă.

Tenisul de masă s-a transformat în ultimii ani într-o adevărată afacere, iar patriotismul a devenit o chestiune desuetă, pe care puţini o mai înţeleg. Tot mai multe ţări recurg la jucătoare asiatice pe care le naturalizează din dorinţa de a îşi îmbogăţi palmaresul cu medalii.

Datorită unui izvor imens de talente, România se duelează însă de la egal la egal cu aceste naţiuni, bazându-se doar pe jucătoare autohone. Daniela Dodean şi Elizabeta Samara au făcut show la Europenele de la Stuttgart, acolo unde cucerit aurul la dublu şi au devenit prima pereche românească ce câştigă titlul continental după 31 de ani!

Deşi ambele evoluează de câţiva ani în campionatului italian, niciuna nu intenţionează să trădeze România în favoarea unei naţiuni mai potente financiar. “Nu m-a interesat niciodată să emigrez. Nu vreau să mă stabilesc în Italia, deşi mă simt bine aici. Suntem românce până la moarte! M-am obişnuit deja cu gândul că am mai puţini bani ca alte jucătoare mai puţin valoroase ca mine. În plus, trebuie să recunosc că au fost câţiva oameni în România care ne-au sprijinit mult să ajungem aici şi ar fi păcat să îi dezamăgim”, afirmă tranşant Daniela Dodean.

“Pentru mine Constanţa este cel mai frumos loc din lume şi îmi este deseori dor de prieteni şi familie. Nu m-aş stabili niciodată în altă ţară şi, garantat, nu se pune problema să joc vreodată pentru altă naţională decât a României”, completează Elizabeta Samara.

Au o casetă video cu primul lor meci

image

Dodean şi Samara alcătuiesc un cuplu foarte bine sudat de mai bine de un deceniu, perioadă în care au adunat zeci de medalii la competiţiile rezervate cadetelor şi junioarelor. Medalia de aur cucerită de cele două românce la Europene de la Stuttgart a reprezentat doar  “cireaşa de pe tort”. “La festivitatea de premiere ne-am adus aminte de primul nostru meci împreună şi a fost un moment foarte emoţionant. Am şi acum acasă o casetă video cu acea partidă. Eram doar două copile micuţe şi slăbuţe de opt-nouă ani, iar acum parcă nici nu îmi vine să cred cât de sus am ajuns împreună!”, spune cu melancolie Elizabeta Samara.

Deşi nu mai joacă la acelaşi club, Dodean promite că o va vizita la Milano pe partenera sa ori de câte ori timpul liber îi permite.

“Suntem mai mult decât două prietene, este ca o soră pentru mine. Atunci când merg la mare, o sun de fiecare dată să mergem la plajă împreună. Sper să ne vedem mai des şi prin Italia deşi avem amândouă un program competiţional foarte aglomerat”, ne-a spus Daniela.

„Chinezoaicele sunt roboţi!“

Dodean şi Samara reprezintă şansa Europei pentru a bate China, peste trei ani, la Jocurile Olipice de la Londra. Federaţia internaţională le-a sprijinit financiar pentru a realiza câteva stagii de pregătire în patria tenisului de masă cu speranţa că cele două vor sparge monopolul asiatic în acest sport.

Cele două campioane europene au deja mai multe victorii împotriva jucătoarelor din China, dar recunosc că mai au mult de muncă pănă să ajungă la constanţa rivalelor. “În urmă cu doi ani am reuşit o victorie de senzaţie la Open-ul Franţei în faţa unei chinezoaice de top 10 mondial. M-a ajutat mult la moral acea victorie şi sper să repet mai des astfel de meciuri”, precizează Dodean. Samara ne-a dezvăluit că a rămas realmente impresionată de modul în care se antrenează asiaticele. “Au nişte centre de pregătire senzaţionale, în care jucătoarele  fac câte opt ore de ping-pong zilnic. Sunt ca nişte roboţi. Nu fac absolut nimic alteceva în afară de tenis de masă pentru că şcoala, bucătăria şi hotelul, sunt tot în incinta complexului”, afirmă Elizebata Samara.

Au superstiţii diferite

Daniela şi Eliza au micile lor tabieturi la concursurile internaţionale unde partică. “Joc întodeauna cu mingea folosită la antrenamente în buzunar. Pur şi simplu aşa m-am obişnuit din perioada junioratului”, recunoaşte Samara.

“După ce am câştigat primul titlu la cadete, am purtat apoi timp de câţiva ani acelaşi tricou la Europene. Acum am devenit însă mai pregamatică şi mă concentrez doar la jocul propriu-zis”, adaugă Dodean, care şi-a dezvoltat între timp un hobby inedit. Din zecile de ţări vizitate dealungul carierei, Daniela se întoarce de fiecare dată cu un breloc şi cu câteva monede locale.

Sunt rivale în Liga Campionilor

image

Partenere în proba de dublu şi colege în echipa naţională, Samara şi Dodean sunt adversare în campionatul Italiei. Elizabeta joacă la campioana en-titre San Donatese, în timp ce Daniela s-a transferat recent la Sterilgarda TT Castelgoffredo, câştigătoarea Ligii Campionilor din 2006 şi 2007. Cele două au şanse astfel să se dueleze în cea mai puternică competiţie intercluburi în acest an. De altfel, Dodean şi Samara s-au mai aflat în această postură ingrată de câteva ori.

În 2005 şi 2006, Daniela i-a “furat” titlul continental la junioare colegei sale cu toate că Samara are mai multe medalii în palmares la competiţiile internaţionale. “Am plecat la Castelgoffredo deorece condiţiile sunt mai bune, acolo pregătindu-se chiar loturile naţionale ale Italiei. Aici sunt colegă chiar cu învinsele noastre din finala de dublu, Nikoleta Stefanova şi Tan Wenling. Îmi doresc enorm să câştigă Liga Campionilor pentru că îmi lipseşte acest trofeu”, spune Dodean.

Daniela Dodean

Data şi locul naşterii: 13 ianuarie 1988, Arad
Legitimată la Castelgoffredo (Italia) şi CSM Arad
Înălţime şi greutate: 1,70 m şi 57 kg
- Locul 8 în Europa şi locul 34 mondial
- Campioană europeană de junioare 2005 şi 2006
- Aur la dublu-mixt la CE juniori 2005
- Bronz cu echipa la CE juniori 2004

Elizabeta Samara
Data şi locul naşterii: 15 aprilie 1989, Constanţa
Legitimată la San Donatese şi LPS Constanţa
Înălţime şi greutate: 1,71 m şi 56 kg
- Locul 9 în Europa şi locul 33 mondial
- Bronz la dublu mixt la CE 2009
- Bronz cu echipa la CE 2005
- Bronz la CM juniori 2007
- Argint cu echipa la CM juniori 2007
- Bronz la dublu-mixt la CM juniori 2005
- Aur la dublu-mixt la CE juniori 2006 şi 2007
- Aur la dublu la CE juniori 2007
- Campioană europeană de junioare 2007
- Argint  cu echipa la CE junioare 2007
- Argint la CE junioare 2005 şi 2006
- Aur la dublu la CE juniori 2005
- Argint cu echipa la CE juniori 2005

Palmares comun:

- Aur la dublu la CE 2009
- Bronz cu echipa la CE 2009
- Bronz cu echipa la CM juniori 2003-2006
- Argint la dublu la CE juniori 2006
- Bronz la dublu la CM juniori 2004
- Aur cu echipa la CE juniori  2006

Nadal, idol pentru Samara

image

Fostul lider mondial ATP, spaniolul Rafael Nadal a fost “marcat la sânge” de Samara cu ocazia Olimpiadei de la Beijing. “Am făcut un an tenis de camp când eram mică şi îmi place enorm acest sport. Nadal este idolul meu pentru că amândoi suntem stângaci”, spune“Eli.

Miss Ping-Pong

image

Spre deosebire de rivalele ei asiatice, care de multe ori arată ca nişte „soldăţei” tunşi scurt, Daniela este una dintre cele mai atrăgătoare prezenţe pe planşa de concurs. De altfel, arădeanca recunoaşte că adoră să adopte o ţinută cochetă în afara orelor de antrenament.

Dodean, încurajată de fratele ei

image

Medaliat cu bronz cu echipa la Europenele de la Stuttgart, Adrian Dodean, legitimat la clubul german Werder Bremen, o încurajează deseori pe sora sa la concursuri. “Este probabil unul din cei mai mari fani ai mei”, glumeşte Daniela.


ADEVARUL CAMPIONILOR

Otilia Bădescu
 fostă jucătoare profesionistă


„Sper că am fost un model pentru Dana“

Am fost legitimată la CSM Arad timp de aproape cinci ani, acolo unde s-a format şi Dana Dodean. Vreau să cred că am fost un model pentru ea. Toţi membrii familiei ei practică tenisul de masă: un frate mai mare este antrenor, un altul este legitimat în Italia şi face parte din lotul nostru naţional.

Dana este o sportivă profesionistă care a vrut întotdeauna să se facă cunoscută prin rezultate. A fost sprijinită în drumul ei de multe persoane, însă meritul, în cea mai mare măsură, este al ei. A muncit, este disciplinată şi îşi doreşte să ajungă cât mai departe. Cât o priveşte pe Elisabeta Samara, stângacea echipei, care s-a format la Constanţa, ştiu că este o luptătoare. Cluburile lor le-au ajutat foarte mult, trimiţându-le să joace în campionate puternice. Chiar dacă cele două sunt rivale la masa de tenis, este o rivalitate constructivă. Iar atunci când nu se află de aceeaşi parte a fileului, mai ales că sunt şi din aceeaşi generaţie, ele sunt foarte bune prietene.

image
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite