Româncă acuzată de terorism pentru că „părea ţigancă“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O româncă din Spania a fost la un pas de a fi arestată pentru terorism, doar pentru că unui agent de pază i s-a părut că este o ţigancă periculoasă.

Cazul a fost făcut public de organizaţia „SOS Rasismul” şi a fost preluat de presa spaniolă. În paginile publicaţiei „La Republica”, compatrioata noastră, în vârstă de 32 de ani, povesteşte:

„Am mers, împreună cu prietenul meu, să cumpăr un bilet din gara Atocha, în jurul orei nouă fără un sfert. Am întrebat un paznic de unde pot cumpăra bilete. Mi-a răspuns: «Crezi că poţi veni la ora asta să cumperi bilete?», pe un ton foarte agresiv. I-am răspuns că vin când pot şi când vreau. Atunci, paznicul a anunţat prin staţie că are un incident cu o ţigancă. I-am răspuns că nu toţi românii sunt ţigani. A devenit violent şi a ridicat mâna la mine”.

La faţa locului au sosit repede şi poliţiştii, chemaţi de Alina B. şi de prietenul său. Paznicul a încercat să-i convingă pe oamenii legii că a reţinut-o pe femeie pentru că „este o ţigancă care încearcă să pună o bombă în gară”. De fapt, femeia nu ascundea un dispozitiv explozibil sub haine, ci era gravidă. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite