Rogojina de Sadova putrezeşte în pod

Rogojina de Sadova putrezeşte în pod

Împletiturile de papură, care au preţuri cuprinse între trei şi zece lei, nu mai au căutare în acest an. Localitatea Sadova este cunoscută pentru meşteşugul ţesutului la război a rogojinilor, produsele de aici fiind vândute în toată ţara.

Dacă până anul trecut, rogojinile doljene se vindeau în toată Oltenia, acum, de când cu criza, „covoarele“ din papură nu mai au căutare.

Lina Tudor are 61 de ani şi, până în 2008, a făcut şi a vândut câte şase-şapte sute de bucăţi pe an. Acum are podul plin de rogojini şi n-a dat niciuna anul ăsta, deşi nu le-a crescut preţul. „Altădată, toată lumea făcea rogojini şi se câştigau bani frumoşi. Ne făceam câte ceva la casă, ne aprovizionam cu lemne şi de-ale gurii, cu tot ce are nevoie omu’. Acum e greu. Copiii ăştia ar mai face şi ei câte o rogojină, dar nu merită să se apuce să care papură, dacă nu le ia nimeni“, se plânge sadoveanca.

Un vagon de papură adus din Delta Dunării

Rogojina costă între trei lei, cea rară, şi zece lei, cea bătută, care este mai rezistentă şi se lucrează mai greu. Rezistă un an, poate mai mult, dacă e îngrijită şi ţinută la loc uscat. Altfel, putrezeşte.

Pe vremuri, tanti Lina se scula şi la două noaptea să plece după papură la bălţi. O dată a adus-o cu vagonul tocmai din Delta Dunării. Când papura e uscată, o curăţă, o desface ca să-i ia teiul, răsuceşte aţa pe cioacă (n.r, obiect din lemn), iar apoi o pune pe război. „ E migăloasă rău treaba cu papura. Ne mai rupem mâinile, ba cu ea, ba cu secera. E chinuială mare să o faci fir cu fir. O ţesem, o tăiem frumos, o legăm şi aia e rogojina“, ne spune bătrâna.

Ori la şcoală, ori la războiul de ţesut

Tanti Lina provine dintr-o familie amărâtă, care a trecut prin multe necazuri. Erau trei surori, iar când cea mare a împlinit nouă ani, au rămas orfane de mamă.

Le-a crescut tatăl, invalid de război, şi mătuşa Paraschiva. „Cu-o mână ne spăla tata. Pe ailaltă o pierduse în război“, povesteşte bătrâna. Femeia spune că sărăcia îi determina pe oameni să se apuce de făcut rogojini. Cel care avea bani nu-şi bătea capul cu aşa ceva.

Sora tatei, tuşa Paraschiva, a-nvăţat-o să facă rogojini când era o copilă. „Cei care au avut copii cu ştiinţă şi putere să-i dea la şcoli pe la oraş nu aveau gând să-i pună la aşa treabă, da’ noi, nişte prăpădiţi, nu aveam ce să ne facem. Ne plăcea, nu ne plăcea, asta era“, mai spune tanti Lina.