Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Rodipet are administrator provizoriu

23 iulie 2009, 21:21 |  Autor: Iulia Bunea , Raluca Preda  | 

Rodipet are administrator provizoriu

Rodipet are administrator provizoriu

 

Statul a numit ieri un şef interimar la compania de distribuţie de presă. Noul administrator va trebui să întocmească un raport asupra legalităţii deciziilor fostei conduceri a Rodipet, precum şi a modului în care au fost gestionate bunurile.

Cătălin Niţu, salariat al Autoritatea de Valorificare  a Activelor Statului (AVAS) va conduce provizoriu societatea de distribuţie, până la convocarea Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) a companiei. Cu alte cuvinte, acest interimat va dura până în momentul în care AGA va numi noul Consiliu de Administraţie (CA).

Printre atribuţiile pe care Niţu le va avea se numără întocmirea unui raport asupra legalităţii deciziilor fostei conduceri a Rodipet, precum şi asupra modului în care au fost gestionate bunurile societăţii în perioada în care aceasta a fost privatizată.

Cinci membri CRP în Consiliu

În plus, administratorul provizoriu poate propune AGA efectuarea unei expertize pentru a stabili eventualele prejudicii cauzate AVAS şi societăţii de către cumpărător, familia Awdi. În ceea ce priveşte viitorul Consiliul de Administraţie, în componenţa acestuia vor intra şi cinci reprezentanţi propuşi de Clubul Român de Presă (CRP): Hadrian Mateescu (Adevărul Holding), Dan Apostolache (Publimedia International), Rodica Aron („Viaţa Medicală“), Şerban Barbato (Media Sport Group) şi Dan Manea („Curierul Naţional“).

În ceea ce priveşte aşteptările legate de această numire, Hadrian Mateescu, directorul executiv al Adevărul Holding, a declarat: „Vrem să ne dăm seama exact ce se întâmplă şi să înţelegem adevăratele motive pentru care Rodipet a ajuns o firmă golită“. Mateescu vrea ca, pe viitor, noul CA să afle unde merg banii din încasările Rodipet, precum şi motivele pentru care grupul de distribuţie „a ajuns falimentar“.

AVAS, acţionar majoritar

Decizia de a numi un administrator provizoriu a venit după ce Oficiul Registrului Comerţului a admis, la 30 iunie, cererea de reînscriere a AVAS ca acţionar al Network Press Concept. Autoritatea a hotărât în luna martie desfiinţarea contractului de privatizare a Rodipet deoarece cumpărătorul nu şi-a respectat obligaţiile investiţionale.

Astfel, potrivit Registrului Comerţului, firma Network Press Concept are în componenţă AVAS (51%), Magnar Two SRL (32,9%), Yourhotels (15,9%) şi Bassam Raymond Istambouly (0,2%). 

Potrivit întregistrărilor Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Rodipet avea, în luna martie, o datorie de peste două milioane de lei faţă de stat. Rodipet are datorii mari faţă de mai multe companii de presă, motiv pentru care partenerii au sistat distribuţia prin reţea.

La 8 iulie 2009, Adevărul Holding a luat decizia încetării colaborării cu Rodipet, din cauza neachitării unei datorii de peste 1,2 milioane de euro, dar şi a refuzului fostei societăţi de stat de a mai distribui publicaţiile grupului de presă. Ulterior, şi Publimedia, divizia de print a MediaPro, a anunţat întreruperea temporară a relaţiilor cu Rodipet din cauza datoriilor. O măsură similară a luat şi trustul Intact cu „Jurnalul Naţional“.

La începutul acestei săptămâni, şi Ringier a anunţat încetarea colaborării cu distribuitorul de presă. Tot anul acesta, dar în iunie, ziarul „Ziua“ a sistat livrarea prin Rodipet, în timp ce „7 Plus“ a luat măsura drastică încă din toamna anului trecut. De asemenea, mai multe publicaţii locale au renunţat să mai distribuie presă prin Rodipet.

Mesaj pentru abonaţi

După întreruperea colaborării cu Rodipet, abonamentul devine garanţia absolută că veţi primi în condiţii civilizate publicaţiile trustului Adevărul Holding („Adevărul“, „Click!“, „Click pentru femei“,„Forbes România“, „Foreign Policy România“, „Dilema veche“, „Dilemateca“ etc.), precum şi colecţiile de carte sau filmele pe DVD. Există mai multe căi de a vă ­abona: direct la Adevărul Holding, prin Poşta Română şi prin firmele de difuzare, cu excepţia Rodipet.

Toţi cei care s-au abonat prin Rodipet la publicaţiile noastre sunt invitaţi să sune la următoarele numere de telefon pentru a afla procedurile de transferare a abonamentului la Adevărul Holding: 021-407.54.55, 021-407.54.65,021-407.54.66, 021-407.54.79 şi 037-213.02.46. Mutarea abonamentului se poate face şi printr-un e-mail la adresa abonamente@adevarulholding.ro. Mai multe informaţii la linia telefonică specială 031-820.02.00, disponibilă non-stop. 
Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    S-a dat start la înscrieri pentru cel mai mare concurs de Treasure Hunt din ţară! Câştigătorii vor primi 1.000 de euro

    Cel mai mare concurs de Treasure Hunt din ţară se va desfăşura la Cluj-Napoca, cu ocazia Zilelo ...

    Muncitori din Honduras, sclavi la Rodipet

    Libanezul care a pus mâna pe firma de distribuţie de presă Rodipet este anchetat pentru că a tr ...

    Groparul Rodipet, trimis în judecată de DIICOT pentru trafic de persoane pentru exploatare prin muncă!

    Muncitori din Honduras au fost racolaţi şi aduşi în România pentru a munci pe promisiuni de sal ...


    Mălin Bot

    Instalarea prim-ministrului pupilă Victor Ponta, la Guvern, în fostul birou al mentorului-inculpat Adrian Năstase, capătă un înţeles simbolic aparte astăzi, după manevrele de la Inspectoratul de Stat în Construcţii. Continuare

    Adevarul on Facebook

    Politicienii care este

    Grigore Cartianu

    Acest articol n-ar fi existat dacă urechile autorului său n-ar fi biciuite, seară de seară, de un cuvânt folosit de politicieni precum bisturiul chirurgical de către ţapinari: „datorită“.

    Du-te acasă, bodyguard!

    Petre Barbu

    Şi am uitat, la dracu’!, să mă iubesc şi să-mi iubesc îngerul meu păzitor.     

    Se poartă căpuşele

    Simona Catrina

    Mi-amintesc de un amic bun ca un corn cald, generos şi chitit pe o viaţă onestă, îndrăgostit ghem de o colegă de facultate.

    Papagalul lui Flaubert

    Andrei Craciun

    Am aniversat de curând, în tăcere, fără fast, ba chiar fără niciun martor, un deceniu de când sunt flaubertian.

    Restauraţia

    Liviu Avram

    Cel mai norocos personaj din procesul Trofeul Calităţii este Adrian Năstase.

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole