„Robocop” de Turnu-Severin

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Douăzeci dintre cei 200 de poliţişti comunitari din Drobeta Turnu-Severin, care corespund din punct de vedere tactic şi fizic, au fost selectaţi pentru a face parte din echipajul de intervenţie

Douăzeci dintre cei 200 de poliţişti comunitari din Drobeta Turnu-Severin, care corespund din punct de vedere tactic şi fizic, au fost selectaţi pentru a face parte din echipajul de intervenţie rapidă al Poliţiei comunitare din municipiu.

“Acest birou va funcţiona din 15 ianuarie 2009. Pe raza municipiului se va interveni doar în situaţii critice, pentru restabilirea ordinii şi a liniştii publice”, a spus directorul poliţiei comunitare Severin, Nicolae Micşoniu.

„Trupe cu adevărat speciale”

Fiecare poliţist este dotat cu vestă cu inserţie de azbest care rezistă la lovituri de cuţit, mănuşi de luptă, cotiere, genunchiere, ochelari şi mască de protejare a feţei, cătuşe, baston cu electroşocuri şi două pistoale ,,Glock”, unul cu gloanţe de război şi unul cu gloanţe neletale prevăzut cu dispozitiv de ochire cu laser.

Sensei Constantin Mitroi, de 48 de ani, are centură neagră în arta luptătorilor nijnja, centura neagră în shei-budokai şi centura neagră în budokai. El va pune accent pe condiţia fizică şi pe antrenamentul dur. „Vă garantez că vor fi într-adevăr trupe speciale”, a adăugat Mitroi.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite