România plăteşte excesele Revoluţiei

România plăteşte excesele Revoluţiei

CEDO penalizează ancheta deficitară în cazul uciderii unui miliţian de către mulţimea furioasă. Moartea violentă a lui Aurel Agache a fost subiectul unui proces de peste 10 ani şi cauză a unei serii de acuzaţii de discriminare etnică aduse României de Parlamentul maghiar.

Pe 22 decembrie 1989,  o mulţime îngropată în frustrările şi lipsurile barbare proclamate de regimul comunist invada centrul oraşului Târgu Secuiesc.

Citiţi şi:

• Timişoara: Despăgubirile CEDO de 2,4 milioane de euro aduc dosare penale la primărie
• Timişoara: Toţi românii plătesc pentru procesul care a pus în genunchi România la CEDO
• România plăteşte pentru o crimă comisă la Revoluţie

Simboluri ceauşiste şi vitrine era dărâmate şi sparte, într-o demonstraţie vulcanică pentru libertatea ce se întrezărea timid. Printre cei care au căzut victime ale mulţimii, fiind văzuţi ca ultimele relicve ale defunctei autorităţi, se număra şi Aurel Agache, şeful secţiei economice a Miliţiei din localitate.

Atacat cu violenţă de locuitorii oraşului şi rănit extrem de grav, Agache a fost pus într-o ambulanţă. Urma să fie tratat la spitalul din localitate, însă maşina nu a apucat să ajungă la destinaţie. Agache a fost dat jos din ambulanţă şi bătut din nou cu brutalitate de mulţime, decedând la scurt timp.

Pe 27 decembrie 1989, o anchetă era deschisă, iar câţiva dintre manifestanţi au fost chemaţi la audieri. A urmat un traseu legal extrem de sinuos, cu mai multe persoane puse iniţial sub acuzare, cereri de transferare a procesului pe motiv de influenţe politice, condamnări cu închisoarea în toate instanţele civile şi pedepse neexecutate.

Săptămâna acesta, la aproape 20 de ani de la momentele teribile de la Târgu Secuiesc, CEDO a condamnat România pentru modul în care a investigat moartea lui Aurel Agache. Potrivit sentinţei, familia fostului miliţian urmează să primească 25.000 de euro de la statul român, alţi 1.000 de euro fiind acordaţi pentru cheltuieli judiciare.

„Într-un colţ, ca un sac“

După moartea tatălui său, Dionisie Agache, fiul cel mare al colonelului în rezervă, a iniţiat o adevărată anchetă personală, cu un unic scop: aflarea adevărului privind condiţiile în care tatăl său a fost ucis. Concluziile, construite din sute de mărturii ale celor prezenţi pe străzile din Târgu Secuiesc în decembrie 1989, sunt înfricoşătoare, o adevărată mostră a ceea ce poate genera ura absolută.

Dezideriu Hejja

Când tatăl său a fost omorât în bătaie, Dionisie era în armată. A fugit din cazarmă, când a auzit ce se întâmpla la Târgu Secuiesc: corpul părintelui său era profanat pe străzile oraşului, iar restul membrilor familiei, mama sa, cei trei fraţi şi o soră, abia reuşiseră să scape după ce mai multe persoane le incendiaseră locuinţa.

„Pe tata l-am găsit la morgă. Era pe 26 decembrie. Era aruncat într-un colţ, ca un sac. Era plin de sânge, noroi şi scuipături. Se vedea că cineva încercase să-i dea foc, cămaşa fiind arsă. Nu s-a aprins fiindcă era îmbibată în sânge“, îşi aminteşte Dionisie.
 
„L-au bătut până la moarte“

Daniela Orban Filip

Potrivit lui Dionisie Agache, tatăl său a fost bătut şi scuipat de un grup de patru-cinci inşi, tot drumul de la secţia de poliţie până în centrul oraşului.

„A ajuns la o farmacie şi a implorat după ajutor. De frica mulţimii, farmacistul l-a împins afară. Atunci l-au înconjurat vreo 20 de inşi. Şi s-au apucat să dea în el orbeşte. Cineva a chemat Salvarea. Maşina a ajuns repede, medicii l-au urcat pe tata în maşină, însă cinci inşi l-au târât înapoi pe caldarâm. L-au bătut până la moarte. Până pe la vreo şase seara a rămas în stradă, scuipat, lovit... Un ţigan, vorbitor de maghiară, i-a pus un şobolan pe piept. Alţii i l-au îndesat în gură. Undeva, în noapte, pe 22 decembrie, câţiva oameni l-au luat din centru şi l-au aruncat pe o străduţă lăturalnică“, povesteşte fiul fostului miliţian. 

Pe tata l-am găsit la morgă. Nu  l-am recunoscut. Faţa era o masă de carne.

Dionisie
fiul cel mare al lui Aurel Agache

Ancheta morţii, un eşec

Octavian Paisz

Imediat după declanşarea anchetei, în decembrie 1989, martorii au identificat, din fotografii, trei persoane bănuite de uciderea lui Agache: Anton Reiner, Octavian Paisz şi Ioan Konrad.

Pe 26 noiembrie şi 4 decembrie 1991, alte două persoane au fost puse sub acuzare pentru uciderea lui Agache: Dezideriu Hejja şi Kamilla Daniela Orban Filip.

În aprilie 1992, rudele ofiţerului ucis au cerut transferarea cazului, pe motiv că politicieni locali ar fi influenţat ancheta şi că acuzaţii au fost eliberaţi, unul dintre aceştia plecând în Ungaria. Răspunsul primit a fost unul negativ. Nicio dovadă nu a fost adăugată la dosar până în 1997.

Ioan Konrad

În februarie 1999, Tribunalul Bucureşti i-a condamnat pe patru dintre acuzaţi. Doi au primit patru ani de închisoare, unul şapte, iar altul trei. O a cincea persoană a fost achitată din lipsă de probe. Cei patru condamnaţi au fost obligaţi la plata a 10 milioane de lei văduvei lui Aurel Agache şi câte alte 50 de milioane părţilor civile.

Instanţele superioare au menţinut decizia, însă condamnările nu au fost executate. După începerea anchetei, Ioan Konrad, Kamilla Daniela Orban Filip şi Octavian Paisz s-au mutat în Ungaria, unde se află şi în prezent.

Tensiuni ungaro-române

Anton Reiner 

Cazul „Agache“ a fost ajuns şi în Parlamentul maghiar, la 4 septembrie 2001. Într-o interpelare de la acel moment, politicianul Bogdán Emil cerea o soluţie rapidă pentru stoparea „culegerii victimelor maghiare” din cauza „aşa-numitei revoluţii române“.

În replică, secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Externe, Németh Zsolt, cataloga procesul ca fiind desprins din „vremurile staliniste“ şi având „un caracter etnic“.