Reguli noi la Rabla 2011

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a anunţat ieri că regulile pentru Rabla de anul acesta sunt puţin schimbate. Într-o primă fază, proprietarul unei maşini vechi predă maşina la REMAT pe baza unui proces de custodie.

A doua zi, Poliţia şi Administraţia Fondului de Mediu controlează corectitudinea datelor de identificare ale persoanei şi ale autovehiculului uzat. În aceste condiţii, proprietarul va obţine de la REMAT certificatul de distrugere a rablei. În cel mult cinci zile, maşina va fi radiată din evidenţa circulaţiei. Abia apoi, proprietarul se va prezenta la REMAT să primească tichetul valoric. Toţi cei care vor să intre în programul Rabla 2011 vor trebui să prezinte un certificat fiscal prin care să demonstreze că nu au datorii la stat. Fără acest document nu se poate obţine voucherul.

1,8 milioane de maşini vechi

Oficialii au explicat că aceste măsuri suplimentare au fost luate întrucât au existat cazuri în care certificatele de înmatriculare au fost falsificate pentru a se obţine mai multe tichete valorice. Ministrul Mediului a declarat că, în prezent, sunt înmatriculate aproape 1,8 milioane de maşini mai vechi de zece ani. Ministrul Mediului, Laszlo Borbely, a arătat că bugetul programului va fi suplimentat în acest an de câte ori va fi nevoie, în condiţiile în care anul trecut au fost alocate iniţial circa 190 de milioane de lei. Fondurile au fost ulterior suplimentate până la 722 de milioane de lei. Valoarea unui tichet este de 3.800 de lei.  

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite