Regimul iranian adoptă măsuri de stăvilire a opoziţiei şi mass-mediei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Se pare ca protestele urmeaza a fi reluate la Teheran de catre suporterii fostului premier Mir Hossein Mousavi, in ciuda interventiei liderului suprem al Iranului, Ayatollah Ali Khamenei, care a oprit demonstratiile, aseara, si a interdictiilor impuse de guvernul iranian asupra opozitiei si mass-mediei internationale.

Liderul suprem al Iranului, Ayatollah Ali Khamenei, a pus capat, aseara, protestelor impotriva rezultatului alegerilor desfasurate saptamana trecuta la Teheran, dupa patru zile de demonstratii. si pare sa fi eliminat orice sansa de modificare a rezultatului alegerilor, referindu-se la Mahmoud Ahmadinejad ca ‘presedintele ales’, anunta The Guardian.

In timpul protestelor de ieri, guvernul a interzis participarea presei internationale, si a blocat accesul la anumite mijloace de comunicare online. Jurnalistii de la CNN nu au fost lasati sa paraseasca incinta camerelor de hotel sau birourilor in care se aflau. Decizia se pare ca a fost o reactie la violenta ilustrata de imaginile video prezentate de mass-media straina, in suportul lui Mir Hossein Moussavi.

Departamentul Statului a cerut retelei de socializare Twitter sa amane actualizarea site-ului saptamana aceasta, pentru a nu intrerupe comunicarile dintre cetatenii iranieni. Intre timp, accesul la stirile internationale a fost limitat de restrictiile impuse de guvernul iranian, scrie Washington Post.

Potrivit BBC News, suporterii fostului premier iranian, Mir Hossein Mousavi, planuiesc o noua demonstratie in Teheran, dorind sa-si exprime in continuare nemultumirea fata de alegerea ultraconservatorului Mahmoud Ahmadinejad, cu aproape doua treimi din voturi.  

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite