Averea Regelui pop, motiv de conflict

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Situaţia financiară a megastarului se afla în declin după ultimul său proces. Ultimii ani din viaţa lui Michael Jackson au fost marcaţi de colapsul său financiar. Artistul nu a mai fost în stare să-şi revină din punct de vedere economic.

După ce Regele pop-ului s-a mutat în Bahrain, la invitaţia şeicului Abdullah, pierderile sale financiare nu au mai putut fi ascunse. În 2006, starul a fost nevoit să închidă ferma sa, iar mai târziu, toate lucrurile personale, inclusiv porţile fermei, au fost incluse într-o licitaţie.

În 2008 a fost dat în judecată de către şeic pentru nerespectarea contractului dintre cei doi, Jackson datorându-i peste şapte milioane de dolari din împrumuturi, iar mai târziu, a fost acuzat de către regizorul videoclipului „Thriller“, John Landis, că nu i-a plătit banii cuveniţi din profit.

Concertele londoneze, speranţa revenirii

Cel puţin 45 de procese, majoritatea pentru facturi neplătite, au fost iniţiate împotriva lui Michael Jackson. Se vehiculează că suma finală a datoriilor acestuia către bănci ajunge la 500 de milioane de dolari. Nu se ştie exact nici cine sunt beneficiarii proprietăţilor sale, la un moment dat vorbindu-se de mama sa şi de cei trei copii ai săi.

Bolnav şi sărac, Michael Jackson a vrut să revină pe scena muzicală. Pentru luna iulie fuseseră anunţate 50 de concerte la Londra.

„Negare totală faţă de situaţia sa financiară“

De pe urma acestora, organizatorii mizau că ar fi putut să câştige o sumă cuprinsă între 50 şi 100 de milioane de dolari, iar dacă un turneu internaţional s-ar fi finalizat, s-ar fi ajuns la suma de 500 de milioane de dolari, necesară artistului. 

Michael Jackson deţinea drepturile de autor asupra a 251 de cântece ale trupei Beatles, ceea ce înseamnă că, pentru fiecare melodie cântată, acesta primea jumătate din suma alocată.

Potrivit unui reprezentant legal al artistului, acesta era „în negare totală faţă de situaţia sa financiară. Dacă îi spuneai că trebuie să-şi vândă o proprietate sau unul dintre bunuri, începea să urle“, descria acesta reacţia megastarului vizavi de banii săi.

Cel mai bine vândut artist

Michael Jackson a fost cel mai bine vândut artist al tuturor timpurilor, iar din munca sa au reieşit sume colosale. Numai din comercializarea a peste o sută de milioane de albume, Regelui pop îi reveneau câte doi cenţi pe album.

Turneele sale au fost cele mai bine plătite de pe planetă, iar contractele sale cu Sony au făcut istorie, în special cel de 100 de milioane de dolari.

În documentarul din 2003 despre viaţa lui Jackson, acesta este înfăţişat cheltuind trei milioane de dolari într-un magazin de ornamente pentru casă, explicându-se astfel datoria enormă la care acesta a ajuns în ultimii ani.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite