Referendum cu sute de incidente

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Votul pentru demiterea preşedintelui suspendat  Traian Băsescu a fost „decorat“ de dimineaţa până seara de plângeri şi dosare penale
Votul pentru demiterea preşedintelui suspendat Traian Băsescu a fost „decorat“ de dimineaţa până seara de plângeri şi dosare penale

Votul pentru demiterea preşedintelui suspendat  Traian Băsescu a fost „decorat“ de dimineaţa până seara de plângeri şi dosare penale, amenzi şi sesizări la numărul de urgenţă 112.

Încă de la primele ore ale dimineţii, pe ecranele televizoarelor se puteau citi titluri care conţineau expresii de genul „suspiciuni de fraudă", „obstrucţionarea dreptului la vot" sau „plângere penală". Pe lângă incidentele obişnuite la votare, cum ar fi două persoane care intră într-o cabină de vot sau promisiuni de recompensă pentru cei care merg sau nu merg la vot din partea politicienilor, au fost şi câteva cazuri serioase care s-au soldat cu dosare penale. Corespondenţii „Adevărul" vă prezintă cele mai importante incidente din România în ziua referendumului.

TIMIŞ. La ştrand,cu dovada de vot

Timişorenii au fost invitaţi la ştrandurile „No Name" şi „Heaven" în contul cărţii de identitate cu autocolantul de la votare. Poliţia s-a autosesizat şi a început o anchetă.

De altfel, reprezentanţii ştrandului „No Name" au făcut reclamă toată săptămâna la faptul că timişorenii pot intra gratuit la baie, dacă prezintă cartea de identitate prin care demonstrează că au participat la referendum. „În cursul acestei după-amiezi (ieri - n.r.), poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor şi Secţiei 2 Poliţie Timişoara, cu sprijinul Serviciului Operaţiuni Speciale, au acţionat la două ştranduri din oraş, ocazie cu care au constatat că toate persoanele care prezentau dovada că au mers la vot, arătând actul de identitate cu ştampila specifică, nu au mai plătit intrarea la ştrand, respectiv 13 lei şi 10 lei", a declarat Mădălina Mezdrea, purtătoare de cuvânt la IPJ Timiş.

DOLJ. Plângeri penale pentru primari

Trei primari din Dolj sunt acuzaţi de reprezentanţii PDL Dolj că le-au cerut oamenilor datele din buletin. Este vorba despre edilii din Mârşani, Dăbuleni şi Bistreţ. Plângerea penală a fost depusă şi înregistrată la Parchetul de pe lângă Judecătoria Craiova. „PDL Dolj a solicitat organului de cercetare penală realizarea de acte de urmărire penală şi administrarea de probe în vederea confirmării vinovăţiei celor trei persoane şi trimiterea în judecată a acestora pentru antrenarea răspunderii penale şi aplicarea pedepselor prevăzute de lege", se arată într-un comunicat al PDL Dolj.

MEHEDINŢI. Deputat PDL amendat

Deputatul PDL Doiniţa Chircu a fost amendat cu suma de 1.000 de lei, după ce a făcut o sesizare privind modul în care se desfăşoară procesul de vot, iar aceasta s-a dovedit a fi falsă. Doiniţa Chircu a atras atenţia asupra unei fraude privind procesul de votare care ar fi avut loc în localitatea Eşelniţa, din Mehedinţi, unde o persoană ar fi introdus mai multe buletine de vot în urnă. Poliţiştii au verificat şi au descoperit că informaţia nu a fost reală. Între timp, Doiniţa Chircu a depus plângere la Parchet împotriva şefului Poliţiei Orşova, Marian Cherescu, cel care a condus ancheta.

TULCEA. „Nu ieşiţi la vot! Semnează Flutur"

Duminică dimineaţă, la ora 7.00, o persoană s-a prezentat la o secţie de votare din municipiul Tulcea pretinzând că este observator al alegerilor. Pentru că nu a prezentat acreditarea, a fost obligat să părăsească sala în care se desfăşura scrutinul.  După-amiază, PSD a sesizat Biroul Electoral Judeţean că mai mulţi tulceni au primit sms-uri prin care erau încurajaţi să nu iasă la vot, mesajele fiind semnate de Gheorghe Flutur. Sesizarea va fi analizată de Biroul Electoral Judeţean Tulcea.

Iaşi. Evacuaţi pe motive de Facebook

Doi preşedinţi de secţii de votare au fost înlocuiţi sâmbătă şi duminică după ce au postat mesaje interpretabile pe Facebook. Biroul Electoral Judeţean Iaşi a decis înlocuirea Cristinei Irimia, preşedinta unei secţii de vot din Iaşi, după ce a îndemnat pe pagina personală din reţeaua de socializare la neparticipare la vot. Totodată, ieri, Alina Ursuf, preşedinta secţiei de votare din comuna Popricani, a fost înlocuită după ce pe pagina ei din reţeaua de socializare a apărut mesajul: „Ieşi din turmă! Mergi la referendum. Votează DA ca să-l dăm afară de la Cotroceni".

Preşedintele filialei Iaşi a PDL, Dumitru Oprea, susţine că a făcut sesizări la Biroul Electoral Judeţean şi la Poliţie, dar şi plângeri penale la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, în care prezenta nereguli grave înregistrate la secţia de votare 166 de la Liceul Tehnoton.

CLUJ. Mita şi primarul

Primarul din Sînpaul, judeţul Cluj, s-a ales cu plângere penală pentru dare de mită. Ovidiu Colceriu este acuzat că ar fi distribuit mai multe afişe prin care promitea ajutor cu prioritate cetăţenilor care se vor prezenta la vot. „Dragi concetăţeni, primarul comunei Sînpaul vă roagă să participaţi la referendumul din 29 iulie 2012. Şi eu şi comuna Sînpaul, dar şi România are nevoie de prezenţa dumneavoastră la vot, atât cei cu buletin de Sînpaul, cât şi cei cu alt domiciliu. Vă asigur pe cei care veţi figura prezent pe listele electorale că veţi beneficia prioritar de ajutorul şi bunăvoinţa mea", se arată în afişele prezentate de preşedintele PDL Cluj.

Teleorman. Liviu Dragnea, încă o plângere

Partidul Democrat Liberal a depus o nouă plângere penală împotriva preşedintelui Consiliului Judeţean Teleorman, PSD-istul Liviu Dragnea, a anunţat vicepreşedintele PDL Cristian Boureanu. PDL reclamă că Dragnea ar fi solicitat preşedinţilor secţiilor de votare ca, după ora 21,00, să-i dea afară pe reprezentanţii democrat-liberali din secţii.

"Au fost confirmate 53 de incidente de natură penală, din care 42 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului."
Marius Militaru purtător de cuvânt MAI

385 reprezintă numărul de sesizări privind incidentele electorale de duminică, date valabile până la ora 17.00.

A votat pentru monarhie constituţională

Flavius Boncea, consilierul local din partea Uniunii pentru Timiş (PNŢCD - Forumul German), a mers la referendum, dar a votat pentru... monarhie constituţională.

Flavius Boncea, un monarhist convins, care a dorit să îşi exercite dreptul de a participa la referendum, nu a făcut altceva decât să îşi anuleze votul. Fostul purtător de cuvânt al Primăriei Timişoara, care a intrat în Consiliul Local pe listele Uniunii pentru Timiş, a făcut o completare cu pixul în dreptul întrebării „Sunteţi de acord cu demiterea preşedintelui Traian Băsescu?".

Boncea a adăugat „şi la revenirea la Monarhia Constituţională?", iar apoi a pus ştampila pe „DA". Întrebat de jurnalişti, după ce a ieşit din secţia de votare, care este motivul opţiunii sale, monarhistul a spus: „Am votat cum am simţit. Eu doresc revenirea la monarhia constituţională", a declarat Flavius Boncea. Pentru a demonstra că nu a glumit, Flavius Boncea a făcut şi o poză cu telefonul mobil la buletinul de vot.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite