Băsescu: Reacţia băncilor nu e mulţumitoare, o consider incorectă, le reproşez dobânzile foarte mari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Traian Băsescu a declarat în această seară, la postul public de televiziune, referindu-se la întâlnirea pe care a avut-o la prânz cu reprezentanţii băncilor, că reacţia acestora este "incorectă". Şeful statului a precizat că, deşi le-a propus un parteneriat, nu a auzit decât plângeri din partea lor.

"O să fiu foarte sincer să vă spun că reacţia nu este mulţumitoare şi o consider incorectă. Eu le-am propus un parteneriat, iar astăzi am auzit numai plângeri, ce să mai facă statul. Dar este timpul ca băncile din România să facă şi ele ceva pentru economia românească", a spus Traian Băsescu, la TVR 1.

"Simpla menţinere a liniilor de credit este un efort pe care îl recunoaştem şi este o respectare a înţelegerilor anterioare acordului cu Fondul, dar eu aştept de la bănci mai mult. Aştept dinamism şi curaj", a spus Băsescu.

El a precizat căle reproşează băncilor dobânzile foarte mari: "Au lichidităţi, sunt bani, nu înţeleg de ce mai menţin aceste dobânzi. Sigur, au nişte probleme din decembrie, ianuarie, februarie, când s-au reprezit să-şi ia clienţii unii altora, ca într-un joc de-ăsta fără reguli, şi atunci au oferit dobânzi foarte mari la depozite. Acum le este foarte greu să coboare aceste dobânzi, pentru că ei plătesc la depozitele pe care le au dobânzi mari, de 20%, de 18%, însă asta nu este vina economiei româneşti. Este responsabilitatea lor şi trebuie să-şi asume şi răspunderea de a mai pierde din profit".

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite