Razie pe Autostrada Soarelui- poliţiştii au dat zeci de amenzi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de maşini, de la autoturisme, microbuze, autocare, până la camioane de marfă au trecut, începând cu ora 11.00 prin filtrele poliţiei de la kilometrul 20 al Autostrăzii Soarelui.

Peste 50 de poliţişti şi câte doi reprezentanţi ai Registrului Auto Român şi Companiei Naţionale de Drumuri şi Autostrăzi au oprit azi, peste 1.600 de autovehicule, care veneau dinspre Constanţa către Bucureşti. Au fost verificate documentele, iar maşinile au fost controlate şi cântărite. Au fost date peste 160 de amenzi, în valoare totală de aproximativ 178.000 de lei, cele mai multe dintre acestea fiind aplicate pentru viteză excesivă şi nerespectarea timpilor de mers şi odihnă. S-au întomcit acte premergătoare începerii urmăririi penale pentru doi conducători auto. Unui dintre ei circula la volanul unei maşini, neînmatriculate şi cu numere false, iar celălalt nu avea permis şi avea valabilitatea numerelor provizorii expirată. Când a fost oprit de poliţie, acesta din urmă a încercat să fugă.

Cinci şoferi au rămas fără permis. Pentru defecţiuni tehnice, poliţiştii au reţinut 44 de certificate de înmatriculare, cele mai multe pentru defecţiuni tehnice. Potrivit şefului Poliţiei Autostrăzi, comisarul-şef George Grigore, „astfel de filtre se organizează periodic, atât pe A1 cât şi pe A2 şi are drept scop prevenirea accidentelor rutiere produse din cauza vitezei excesive, a defecţiunilor tehnice, a încărcării peste limită ori a oboselei la volan”.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite