Războiul băimărean al taxiurilor galbene

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Războiul băimărean al taxiurilor galbene
Războiul băimărean al taxiurilor galbene

Taximetriştii băimăreni sunt nemulţumiţi că autorităţile locale îi obligă să-şi vopsească maşinile în galben. Dacă până la 1 iulie taximetrele nu vor fi vopsite, Primăria le va suspenda proprietarilor autorizaţia de liberă practică.

 Taximetriştii băimăreni mai au o lună la dispoziţie să se pună în legalitate. Conform unei Hotărâri de Consiliu Local veche din 2006, de la 1 iulie, toate taximetrele din municipiu trebuie vopsite în culoarea galbenă. În caz contrar, taximetriştilor le va fi suspendată autorizaţia de liberă practică, eliberată de Primărie.
Cei aproape 800 de taximetrişti din oraş cer o amânare a hotărârii şi au atras în demersul lor o parte dintre consilierii locali. „Nu mai cedăm nimic. Au avut termen trei ani şi jumătate ca să-şi vopsescă maşinile. I-am tot amânat, dar de acum gata”, rămâne neînduplecat Mircea Dolha, viceprimarul Băii Mari.

Culoarea solicitată de executiv nu se produce

Ca să înduplece Consiliul Local, peste 500 de taximetrişti au adunat deja semnături pe o listă pe care au înain-
tat-o unui consilier local care le sprijină demersul.
Potrivit lui Cosmin Lakatos, preşedintele Sindicatului Şoferilor din Maramureş, codul de culoare „Galben 4011”, cel solicitat de Comisia de Circulaţie din cadrul Primăriei Baia Mare nu se găseşte pe piaţă. „Niciun producător de maşini din România nu are această culoare în catalog. Cum pot să ne ceară aşa ceva?”, declară acesta.
Viceprimarul Dolha rămâne însă pe poziţie: „Culoarea a fost decisă de Comisia pentru circulaţie, în urmă cu mai bine de trei ani. Nu este vopsea? Foarte bine. Le pot înfolia. Varianta este mai ieftină”.

Peste cinci ani, maşinile trebuie vopsite iar

De la 1 iulie, taximetrele din Baia Mare trebuie să fie vopsite în culoarea galbenă de la banda şah în sus, iar din anul 2011, în totalitate. Mai mult, din anul 2014, toate taximetrele din Uniunea Europeană trebuiesc vopsite în alb.
„Nu se poate aşa ceva. În cinci ani, eu trebuie să vopsesc maşina de două ori. Un vopsit mă costă peste 3.000 de lei. Păi eu nu câştig atâta”, şi-a exprima nemulţumirea Ciprian Brînduşan, taximetrist. Viceprimarul Dolha, o ţine pe a lui. „Orice taximetru se amortizează în cinci ani. Este de prisos să mai vorbesc”, arată acesta. Ca să fie „în regulă”, unii dintre administratorii de firme de taximetre s-au conformat deja. Au făcut un compromis din care toată lume a avut de câştigat. „N-am găsit vopsea, dar am tras folie pe maşini. Ne-a costat mult mai ieftin şi dacă vrem să vindem maşinile, o luăm jos şi gata”, spune Liviu Cosma, administrator la una dintre firmele băimărene.
Impasibili la gâlceava dintre taximetrişti şi autorităţile locale, administratorii de firme de publicitate s-au pus pe muncă. „Pentru folia galbenă autocolantă, le facem şi reducere. În loc de 200 de lei, le luăm câte 150 pentru fiecare maşină dacă vin mai mult de trei deodată”, spune administratorul unei firme publicitare din oraş. Abia la şedinţa de consiliul local din luna iunie se va lua o decizie în ceea ce-i priveşte pe taximetrişti.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite