Război pro şi contra tichetelor de sănătate

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Război pro şi contra tichetelor de sănătate
Război pro şi contra tichetelor de sănătate

Două petiţii care se împotrivesc iniţiativei Ministerului Sănătăţii de a finanţa în plus sistemul sanitar, intitulate „Nu tichetelor de sănătate!” şi „Petiţie împotriva tichetelor de sănătate şi pentru protejarea dreptului cetăţeanului la acces în sistemul de sănătate publică”, au strâns până ieri 3.954 de semnături pe site-ul petiţiionline.

 „Nu cred că este normal ca într-o ţară în care şi aşa salariile sunt mici şi din ele ni se reţin anumite procente pentru sănătate, să nu am nici dreptul la minimum de îngrijire medicală din partea statului. Atunci de ce mai plătim sănătatea din salariu? Mi se pare josnic să fim tot timpul trataţi ca şi cum nu am conta”, spune o semnatară de 27 de ani.

16 semnături pentru tichete

De cealaltă parte, susţinătorii reformei sanitare propuse de ministrul Sănătăţii, Ion Bazac, au postat şi ei o petiţie în care spun că sănătatea costă şi introducerea tichetelor se va reflecta în calitatea actului medical şi în reducerea corupţiei din sistem. Până ieri, pentru susţinerea iniţiativei lui Bazac semnaseră 16 persoane.

„Atâta vreme cât şase milioane de salariaţi susţin un sistem de sănătate pentru 18 milioane, e firesc şi normal ca cei care accesează sistemul în mod repetat şi abuziv, încărcând nota de plată a tuturor, să plătească suplimentar”, se arată în textul documentului.

Ministerul Sănătăţii a iniţiat un proiect de suplimentare a fondurilor necesare sistemului sanitar prin introducerea tichetelor de sănătate de la 1 septembrie 2009. Pacientul ar urma să suporte o parte din costurile serviciilor de sănătate, a medicamentelor şi dispozitivelor medicale în limita a 500 de lei pe an. Categoriile defavorizate ar urma să fie scutite de plata tichetelor.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite