Război iminent la Inspecţia Muncii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fosta directoare a prejudiciat ITM, dar ar putea reveni în funcţie. Conform Curţii de Conturi, Cornelia Corescu are de plătit peste 10.000 de euro, daune provocate instituţiei pe care vrea din nou să o conducă.

În 17 decembrie 2008 Tribunalul Timiş a decis că fosta directoare a Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM), Cornelia Corescu, trebuie să plătească despăgubiri instituţiei.

Corescu este obligată să achite peste 44.400 de lei, la care se aplică dobânda BNR. Suma provine din procesele iscate în urma unor decizii abuzive luate de Corescu în perioada în care aceasta a condus ITM. Unele procese deschise din cauza acestor abuzuri nu sunt nici acum finalizate.

În ciuda acestei situaţii, pe linie de partid, s-a anunţat numirea Corneliei Corescu pentru a ocupa din nou funcţia de şef la ITM.

Tensiune insuportabilă

Unul dintre litigii are termen la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în 24 februarie, fiind implicată şi Confederaţia Naţională Cartel Alfa.

Bogdan Hosu, liderul Cartel Alfa, a declarat că sindicatul a adresat o scrisoare conducerii naţionale a  PD-L în care atrage atenţia cu privire la incompatibilitatea Corneliei Corescu pentru şefia ITM.

„Este cel mai penal caz din cele cunoscute de noi. A chemat membrii de sindicat pe rând la ea în birou şi i-a pus să îşi dea demisia din sindicat.

În două zile au plecat 80 de persoane. Legea pedepseşte cu închisoarea astfel de fapte. Din păcate, din cauza unor greşeli de procedură, la înregistrarea plângerii, nu s-a ajuns la o concluzie în penal.

Cert este faptul că ar fi extrem de grav ca această persoană să se întoarcă în instituţia în care a provocat atâtea probleme”, a declarat, ieri, Bogdan Hosu.

Ameninţă cu alte procese

„Este deja o tensiune insuportabilă. Toată lumea este îngrijorată că se va întoarce şi începe iar scandalul”, a declarat un angajat al ITM care a dorit să îi fie protejată identitatea. Contactată telefonic, Cornelia Corescu a declarat că refuză să comenteze situaţia.

„Sunt procese pe rol şi nu comentez până când nu se termină. Eu am câştigat şase procese la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Decizia cu despăgubirile poate fi atacată şi până când nu se judecă, nu declar nimic. Vă dau în judecată dacă mă simt lezată”, a spus Corescu.

Conform datelor de la Înalta Curte, această instanţă are înregistrate cinci procese în care apare numele Corneliei Corescu. Unul este în derulare. În două, instanţa s-a pronunţat în favoarea acesteia, iar alte două a pierdut.

Şi în fruntea altor instituţii publice sunt susţinute persoane care fie nu au avut performanţe în mandatele anterioare, fie au fost în centrul unor acţiuni controversate.

image

Cert este că ar fi extrem de grav ca această persoană să revină în instituţia în care a provo-cat atâtea probleme

image


Bogdan Hosu
lider Cartel Alfa

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite