Râul Tisa, poluat cu sare
0Alertă pe râul Tisa. Sistemul de Gospodărire a Apelor Maramureş, care efectuează monitorizarea calitativă a apei râului Tisa, a constatat în secţiunile Sarasău şi Teceu valori de peste 10
Alertă pe râul Tisa. Sistemul de Gospodărire a Apelor Maramureş, care efectuează monitorizarea calitativă a apei râului Tisa, a constatat în secţiunile Sarasău şi Teceu valori de peste 10 ori mai mari comparativ cu valorile medii multianuale la sodiu şi clor. "Creşterea valorilor acestor indicatori este datorată unor posibile surse de pe teritoriul ucrainean. Până în prezent nu au fost primite niciun fel de informaţii de la partea ucraineană cu privire la o posibilă poluare accidentală", a declarat inginerul-şef al SGA Maramureş, Vlaicu Pop. Despre această situaţie a fost informat şi Ministerul Mediului şi Gospodăririi Apelor. Acesta a solicitat autorităţilor ucrainene informaţii cu privire la posibilitatea existenţei unei surse de poluare pe teritoriul ucrainean, a mai precizat inginerul-şef, Vlaicu Pop.