Ratificarea Tratatului de la Lisabona, întârziată din cauza unui stilou!

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Ratificarea Tratatului de la Lisabona, întârziată din cauza unui stilou!
Ratificarea Tratatului de la Lisabona, întârziată din cauza unui stilou!

Semnarea Tratatului de la Lisabona de către Polonia, amânată timp de mai multe luni de preşedintele Lech Kaczynski, a fost întârziară şi mai mult sâmbătă, când stiloul pregătit nu a scris, relatează AFP.

Preşedintele, cunoscut pentru poziţiile sale rezervate faţă de UE, nu a fost descurajat şi, zâmbind, a cerut unui ajutor să înlocuiască stiloul.

El a semnat documentul, pe care l-a arătat apoi invitaţilor şi jurnaliştilor reuniţi la palatul prezidenţial din Varşovia.

Preşedintele polonez Lech Kaczynski a semnat Tratatul de la Lisabona în prezenţa preşedintelui Comisiei Europene Jose Manuel Barroso, a preşedintele Parlamentului European Jerzy Buzek şi a premierul suedez Fredrik Reinfeldt, a cărui ţară asigură preşedinţia UE. Prin semnarea documentului de către preşedinte, Polonia a încheiat procesul de ratificare.

După ce irlandezii au aprobat prin referendum Tratatul de la Lisabona şi documentul a fost semnat şi de preşedintele polonez, numai Cehia nu a încheiat ratificarea. Pentru a intra în vigoare, textul trebuie să fie parafat şi de preşedintele ceh, euroscepticul Vaclav Klaus, însă acesta aşteaptă un verdict al Curţii Constituţionale, sesizată de aliaţii săi politici.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite