Raport UE: Mustrare cu repetiţie pentru Justiţie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comisia Europeană critică regresele în reforma sistemului judiciar românesc. Parlamentul, Consiliul Superior al Magistraturii şi instanţa supremă sunt instituţiile criticate în raportul interimar al Comisiei Europene în ceea ce priveşte Justiţia.

Progresele semnalate în raportul din vara trecută nu au fost menţinute, dimpotrivă, Comisia a constatat regrese în ultimele luni în reforma Justiţiei şi combaterea corupţiei la nivel înalt. Comisia Europeană a făcut public, ieri, raportul interimar privind starea Justiţiei din România.

Direcţia Naţională Anticorupţie şi Agenţia Naţională de Integritate au primit bile albe de la comisarii europeni. De altfel, Comisia Europeană a salutat ieri reînvestirea lui Daniel Morar în funcţia de procuror-şef al DNA. Preşedintele Traian Băsescu a semnat ieri decretul de numire în funcţia de şef al DNA pentru un nou mandat al lui Daniel Morar.

Intensificarea luptei anticorupţie

Johannes Laitenberger, purtătorul de cuvânt al Comisiei, a declarat, ieri, că acest raport este unul „de etapă“ şi că este foarte important ca până la cel final, din iulie 2009, să se realizeze progrese făcând referire la adoptarea codurilor de procedură, intensificarea luptei anticorupţie şi implementarea mai eficientă a legilor.

 „Raportul nu oferă o imagine finală la acest moment şi nu atrage după sine nicio sancţiune“, a mai spus purtătorul de cuvânt.

„România trebuie să demonstreze existenţa unui sistem judiciar stabil, care funcţionează autonom şi care este capabil să identifice şi să sancţioneze cazurile de corupţie şi să menţină statul de drept“, se arată în raportul Comisiei Europene.

Parlamentul blochează anchetele

„Anchetarea anumitor cazuri la nivel înalt este în continuare blocată de Parlamentul român“, se arată în documentul CE. De asemenea, raportul precizează că Legislativul „trebuie să permită investigarea tuturor cazurilor de acest gen (de mare corupţie, n.r.) de către autorităţile judiciare“.

Raportul menţionează că, „deşi s-a permis continuarea investigaţiilor în două cazuri (dosarul senatorilor Codruţ Sereş şi Paul Păcuraru - n.r.) începând din iulie 2008, acestea au fost respinse în alte două cazuri (senatorul Miron Mitrea şi deputatul Adrian Năstase - n.r.) şi amânate în altele trei (deputatul Adrian Năstase în două dosare şi deputatul Şerban Mihăilescu - n.r.).

800 de posturi de magistrat, vacante

Potrivit oficialilor europeni, capacitatea sistemului de justiţie din România este încă redusă. „Numărul de posturi neocupate rămâne inacceptabil de ridicat, 433 de posturi vacante de procurori şi 344 de posturi vacante de judecători la 31 decembrie 2008“, se arată în raportul CE.

Documentul menţionează că strategia privind resursele umane, adoptată de CSM în noiembrie 2008, nu propune măsuri de urgenţă corespunzătoare precum realocarea temporară de personal între instanţe, de la un grad de jurisdicţie la altul şi de la o locaţie la alta, pentru a remedia deficitul stringent de personal.

CSM este criticat în raport şi în ceea ce priveşte criteriile de asigurare a protecţiei datelor în cazul sentinţelor publicate pe internet, dar şi a consecvenţei în afişarea acestor hotărâri judecătoreşti.

„Nu este încă operaţional un instrument informatic care să permită publicarea rapidă a tuturor hotărârilor“, concluzionează raportul.

Dosare identice, soluţii diferite

„Lipsa unei jurisprudenţe unificate şi clare rămâne un aspect de îngrijorare deosebită pentru certitudinea şi transparenţa juridică“, se arată în documentul CE. Vinovată de sentinţe diferite în dosare similare ar fi instanţa supremă, care are rolul de îmbunătăţire  a practicii de jurisprudenţă.

Raportul menţionează cazurile Beian vs România şi Driha vs România, în care ţara noastră a fost condamnată la CEDO din cauza unor hotărâri inconsecvente date de Curtea Supremă.

„Impactul altor activităţi vizând să promoveze unificarea juridică, precum reuniunile periodice la nivel de curţi de apel, nu poate fi încă evaluat“, se mai arată în raportul CE. 

Prioritate

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a spus că, până în iunie 2009, ar trebui adoptate codurile penal şi civil, precum şi cele de procedură. Acestea au fost retrase la începutul anului din Parlament.

„Rapoartele C.E. par nefundamentate“

Georgiana Iorgulescu, preşedintele Centrului pentru Resurse Juridice, este de părere că rapoartele Comisiei Europene par „subţiri“ şi „nefundamentate“, urmând deja un şablon prin criticarea Parlamentului pentru blocarea anchetelor şi aprecierea DNA.

„Probabil vom avea, până în vară, multe sancţiuni disciplinare pentru judecători, măsuri de suprafaţă, pentru că asta solicită cineva şi dă bine“, a declarat Iorgulescu.

Procurorul general al României, Codruţa Kovesi, a precizat, ieri, că nefinalizarea, până în prezent, a dosarelor privind miniştrii are drept cauză procedurile parlamentare.

La rândul său, preşedintele CSM, Virgil Andreieş, a declarat că raportul  „reprezintă un veritabil semnal de alarmă pentru autorităţile române“.

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, a subliniat însă că în raport nu se regăsesc unele evoluţii recente din domeniul justiţiei, apreciind documentul C.E. ca fiind „obiectiv şi tehnic“.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite