m.adevarul.ro

Adevarul.ro

Lecţiile gratuite scot şcoala din criză

  • Dorel Ţîrcomnicu

  • Marţi 9 feb 2010

După orele de şcoală, elevii învaţă spaniolă, italiană, esperanto sau sunt iniţiaţi în tainele calculatorului

După orele de şcoală, elevii învaţă spaniolă, italiană, esperanto sau sunt iniţiaţi în tainele calculatorului

Dascălii unei instituţii de învăţământ din Râmnicu Vâlcea au pus bazele unui after school voluntar pentru a-şi păstra locurile de muncă. Copiii stau patru ore peste program la şcoală, timp în care mănâncă, sunt supravegheaţi să-şi facă temele pentru acasă şi participă la activităţi recreative.

Învăţătorii de la Şcoala nr. 4 din Râmnicu Vâlcea rămân voluntar, după ore, să-i supravegheze pe elevii înscrişi la after school. Programul a fost iniţiat pentru a atrage cât mai mulţi copii către această unitate de învăţământ.

Conducerea şcolii speră să evite astfel disponibilizările din învăţământ anunţate de Ministerul Educaţiei. Anul acesta, 15.000 de cadre didactice vor fi concediate. Un alt motiv l-a constituit faptul că numărul elevilor înscrişi în clasa I a fost în scădere în ultimii ani.

„Prin această ofertă vrem ca şcoala noastră să fie atractivă pentru cât mai mulţi elevi, să nu scadă numărul celor care se înscriu în clasa I. Vom putea astfel să ne păstrăm cadrele didactice pe posturi", a explicat prof. Emilia Tudoroiu, directoarea şcolii şi iniţiatoarea proiectului. Aceasta a precizat că toţi învăţătorii şcolii au fost de acord să participe la proiect.

În program sunt incluşi toţi cei 16 învăţători, care lucrează alternativ, câte patru pe zi. Rolul acestora este de a-i supraveghea pe copii, timp de patru ore, în timp ce mânâncă, dar şi să-i ajute la temele pentru acasă. De când acest program a fost implementat, 20 de micuţi rămân zilnic, după ore, la şcoală. Programul „În lumea lui Apolodor" vine în sprijinul părinţilor care nu au posibilitatea să-şi ia copiii de la şcoală la ora 12.00, din cauza serviciului. „Elevii preferă să-şi termine temele la şcoală, iar părinţii sunt foarte mulţumiţi. La fel şi noi", a spus directoarea Emilia Tudoroiu.

6 lei, masa cu trei feluri de mâncare

„Este o mâncare foarte bună, cu câte trei feluri şi aperitiv. Eu chiar i-am zis mamei să mă servească şi acasă la fel", povesteşte Codruţ Nicolae, unul dintre elevi. Părinţii copiilor prinşi în program plătesc doar şase lei pe zi, bani care reprezintă contravaloarea mesei micuţilor.

„Deşi mai există o şcoală în oraş, Nr. 2, care a implementat acest program, la noi sunt cele mai mici costuri. Cadrele didactice fac muncă voluntară şi stau cu copiii până la ora 16.00, când vin părinţii să-i ia. Am ales să facem toţi acest lucru, decât să rămânem fără locuri de muncă. Ne face plăcere, oricum îi ştim pe copii de la clasă", a precizat învăţătoarea Nicoleta Grigoroiu.

„Când vom termina mansardarea şi vom avea mai mult spaţiu, astfel încât elevii să înveţe pe nivele, vom putea să primim mai mulţi elevi, mai ales că cereri sunt destule", a mai spus prof. Emilia Tudoroiu. La Şcoala Nr. 4 învaţă 360 de elevi în clasele I-IV.

Se distrează făcând teme

„În lumea lui Apolodor" elevii învaţă spaniolă, italiană, esperanto sau sunt iniţiaţi în tainele calculatorului. „Pe lângă activităţile educaţionale, avem şi activităţi recreative. Copiii joacă tenis de masă, pregătesc spectacole, dobândesc deprinderi de comunicare, socializează mai bine. Între cei de clasa întâi şi cei de clasa a IV-a există astfel o mai bună înţelegere, cei mari au grijă de cei mici", a spus învăţătoarea
Daiana Nica.

Învăţământ alternativ

În Râmnicu Vâlcea, principalul concurent al Şcolii nr. 4 îl reprezintă Şcoala particulară Waldorf. Aici, copiii celor cu posibilităţi financiare şi cu un program încărcat au parte de beneficiile învăţământului alternativ, însă costurile ajung la 100 de lei pe lună, iar micuţii nu primesc mâncare.


Vechile adevăruri universale

Andrei Crăciun

Într-un ziar (iar în ziare, ca şi în Geneză, la început a fost cuvântul), istoria celor care au trăit şi au sfârşit pentru cuvânt e un lucru obligatoriu şi ciudat.

Câine surd la vânătoare

Florin Iaru

Nu emigrarea pe net va lichida presa, ci lenta dispariţie a spiritului ori a îndrăznelii de luptător ale jurnalistului.

Pâinea noastră cea de toate zilele

Nicolae Manolescu

Am intrat zilele trecute într-un magazin bucureştean ca să cumpăr pâine. Voiam să fie neagră. Nu se găsea decât albă.

Cine sunt? Unde mi-e locul?

Radu Paraschivescu

Identitatea e altceva decât cartea de identitate. Ea presupune un traseu, un destin şi o suită de întâlniri decisive.

Vlad Epurescu - Blog

Vlad Epurescu

Chiar nu v-aţi săturat de Becali?

14:5618.11.09

Ceaiul de la ora 5

Sabin Orcan

PRO TV, televiziunea-cioclu

17:5312.11.09

Blog de bine

Laurenţiu Ciocăzanu

Ingerul Dinica

17:4012.11.09

Adevarul on Facebook



Monica Pop

„E nedrept ce i s-a întâmplat doctorului Ciomu”

Cel mai vechi director de spital din Capitală, Monica Pop, spune că orice medic din lume greşeşte. Articol complet

Victor Ponta

„Sunt tânăr, nu mă obsedează Băsescu“

Preşedintele PSD spune că principala sa preocupare nu este ce face şeful statului, ci felul în care va fi construită societatea în epoca post-Băsescu. Articol complet