Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Raed Arafat: Au fost înregistrate 36 de decese până în prezent

7 februarie 2012, 02:27 |  Autor: Adina Blaj | 

Cuvinte cheie: raed arafat, decese, ger, viscol, yahoorss,

Dr. Raed Arafat a revenit asupa demisiei după retragerea legii

Foto: petrică tănase

Dr. Raed Arafat a revenit asupa demisiei după retragerea legii

 

Subsecretarul de stat în Ministerul Sănătăţii a declarat, luni, că zeci de persoane şi-au pierdut viaţa până în prezent din cauza hipotermiei.

"În urma unei analize atente care a fost făcută şi raportărilor suplimentare primite de la Direcţiile de Sănătate Publică considerăm că dintre cele 39 de cazuri 36 au fost corelate cu hipotermia până în prezent. La trei dintre ele rapoartele de autopsie dovedesc că nu au avut relaţie cu hipotermia, mai rămân cele două cazuri care au fost ieri dimineaţa de la Bucureşti şi care nu sunt incluse în această cifră în aşteptarea raportului de autopsie", a declarat Raed Arafat.

El a precizat că 27 de decese au fost cazuri găsite în spaţii publice.

"Unele dintre ele au fost cazuri care au fost adunate chiar de către echipele care au lucrat în timpul nopţii şi care au plecat de la adăposturi sau unii au refuzat să plece cu aceste echipaje. Din aceste cazuri au fost şi unele mai deosebite şi aici pot da exemplu două - o nevăzatoare care a fost găsită în curte, afară într-o încăpere din curte neîncălzită de asistentul social dimineaţa, nu ştim ce s-a întâmplat acolo, dar a fost găsită decedată în hipotermie", a explicat Raed Arafat, potrivit Mediafax.

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    Cum să citim ziarele online: gratuit sau cu plată?

    Deşi convingerea că „gratis” este viitorul preţului pe internet pare a se fi împământenit în râ ...


    Mălin Bot

    O gorilă a trântit o femeie la pământ şi a bătut-o cu pumnii şi picioarele. Apoi a împărţit lovituri tuturor martorilor acestui incident. Alte trei brute i-au ţinut isonul. Violenţa extremă, comisă sub umbrela campaniei electorale pro-USL, ne arată cât de jos au coborât partidele politice. Continuare

    Adevarul on Facebook

    O lecţie pentru Băsescu şi PDL

    Ion M. Ionita

    Nu Băsescu şi PDL perorau pe la televiziuni cât de bun este uninominalul?

    Bula imobiliară a educaţiei

    Florin Iaru

    Toate lucrurile au o cauză, doar cele fără nicio cauză nu există. Dumnezeu ştie, deşi cred că dracul ştie mult mai exact!

    Golănie până la capăt

    Grigore Cartianu

    Răul a fost făcut! Necinstita lege a votului majoritar („uninominalul pur“) a trecut ieri prin Camera Deputaţilor cum trec şoferii de TIR pe şoseaua de centură: pe contrasens şi cu plăceri perverse.

    Avem dreptul!

    Ramona Ursu

    Avem dreptul la viaţă. Avem dreptul să iubim, să le oferim o mângâiere celor de lângă noi. Avem dreptul să plângem, să râdem.

    Cine ne reprezintă: Băsescu sau Ponta?

    Sabin Orcan

    Dl Ponta, mai tânăr, o fi uitat pesemne că legiuitorii noştri s-au inspirat din modelul francez atunci când au scris Constituţia.

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole