Racheta „Helen“, lansată la anul

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Modulele rachetei au fost coborâte ieri de pe vas şi urcate într-un TIR, cu destinaţia sediul Asociaţiei Române de Cosmonautică şi Aeronautică (ARCA) din Râmnicu Vâlcea.

Racheta „Helen” mai are de aşteptat alte două-trei luni, până să ajungă în Cosmos, a declarat purtătorul de cuvânt al ARCA, Simona Popescu.

Asociaţia Română de Cosmonautică şi Aeronautică s-a chinuit zile întregi să lanseze din largul Mării Negre racheta pe care a proiectat-o în 2008 şi a finalizat-o în acest an. „Helen” ar fi trebuit să capteze imagini din Cosmos care să fie vizionate de români în premieră.

O pală de vânt a stricat planul

Racheta a fost scoasă în larg acum trei zile, dar vântul s-a înteţit şi operaţiunile au fost reprogramate. Sâmbătă totul a decurs conform planului până la ora 14.00, când „un curent de aer” a dat iar totul peste cap. Reprezentanţii ARCA au renunţat:  prognoza meteo nu mai permitea vreo lansare.

Toate operaţiunile au fost anulate.  Profesorul de fizică Ion Băraru, coordonatorul echipelor de liceeni constănţeni care de cinci ani cuceresc pentru România marile premii la competiţiile NASA, exclude o teorie a conspiraţiei în eşecul ARCA. Fizicianul este de părere că tocmai lansarea inedită pe care au încercat s-o facă cei de la ARCA le-a ridicat probleme.

„Reuşita lor poate fi împiedicată şi de o pală de vânt. Nu au eşuat. Atâtea lansări au fost amânate la americani şi sunt eroi. ARCA şi-a asumat riscuri mai mari şi sperăm să reuşească“, a declarat Ion Băraru.

În afară de publicitatea de care s-a bucurat, demersul ARCA ar fi putut include România în competiţia internaţională Google Lunar X Prize. Câştigătorii concursului au ocazia să trimită un robot pe Lună care să transmită imagini foto şi video.

„După ce vom lansa racheta, românii vor avea ocazia să vadă în premieră primele imagini din Cosmos captate de noi“, au precizat reprezentanţii ARCA.

Astăzi, la Bucureşti, echipa ARCA va ţine o conferinţă de presă în cadrul căreia va explica cele întâmplate şi va oferi detalii despre reprogramarea lansării rachetei.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite