Un bărbat a vrut să îi dea foc primarului oraşului Răcari

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Un bărbat a vrut să îi dea foc primarului oraşului Răcari
Un bărbat a vrut să îi dea foc primarului oraşului Răcari

Un bărbat din oraşul dâmboviţean Răcari a încercat marţi seara să îi dea foc primarului localităţii, Marius Caraveţeanu, pentru că edilul nu i-ar fi aprobat acestuia o cerere de scutire de impozit pentru locuinţă.

Potrivit Poliţiei citate de Mediafax, Florea Ţecu (46 de ani) a venit la primăria din Răcari cu o sacoşă în care avea o sticlă cu motorină, iar după câteva minute de discuţii cu primarul a scos recipientul şi l-a stropit pe edil cu motorină, iar cu cealaltă mână a aprins o brichetă.

Speriate de strigătele din biroul primarului, secretarele au sărit în ajutorul edilului, care a reuşit să fugă din birou.

Bărbatul a fost luat de poliţişti din sediul primăriei Răcari şi a fost dus cu o ambulanţă la Spitalul Municipal din Târgovişte pentru a fi internat la Secţia de Psihiatrie, însă acesta a refuzat internarea. "Bărbatul a fost dus iniţial la poliţie, apoi la spital, unde a refuzat internarea. I s-a întocmit dosar penal şi este cercetat în stare de libertate pentru ultraj şi tentativă de distrugere prin incendiere", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Dâmboviţa, subinspector Ioana Preda.

"Bărbatul m-a ameninţat în ultimul timp de câteva ori, dar nu mă aşteptăm la o asemenea reacţie din partea acestuia. Necazul bărbatului este din anul 2007, când fiul său, care avea atunci 17 ani, a suferit un accident rutier în urmă căruia şi-a pierdut un picior. De atunci, când eu nu eram primar, i-am promis că-l voi ajuta să facă rost de o proteză performantă pentru copil", a declarat primarul oraşului Răcari, Marius Caraveţeanu.

"Am făcut toate demersurile, am deschis un cont în care s-a strâns suma de aproape 5.000 de euro, bani insuficienţi pentru proteză, dar folosiţi pentru tratamentul copilului. Eu consider că am făcut tot ce era cu putinţă pentru a-l ajuta. Azi a pornit scandalul deoarece nu i-am aprobat cererea de scutire de impozit pe casă, pe care i-am respins-o deoarece nu copilul care are invaliditate este titularul imobilului, ci tatăl lui", a adăugat acesta

La rândul său, Florea Ţecu susţine că a fost purtat pe drumuri şi că nu a primit niciun ajutor. "M-am săturat de promisiunile lui, iar cât priveşte agresarea, eu sunt cel agresat de primar, fiind stropit cu un lichid galben pe care acesta îl avea într-un pahar. Dacă voia să mă ajute, îmi aproba cererea de scutire de impozit, dar nu a vrut să mă ajute", a spus acesta.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite