Moscova va cere R.Moldova oficializarea limbii ruse în schimbul împrumutului

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Directorul de programe de la Asociaţia pentru Politică Externă de la Chişinău, Eugen Revenco, a declarat că în schimbul creditului de 500 milioane dolari promis preşedintelui moldovean Vladimir Voronin, Rusia va cere în mod cert staţionarea nelimitată a trupelor ruse în Transnistria, federalizarea R.Moldova şi oficializarea limbii ruse.

Expertul de la Chişinău a declarat pentru NewsIn că Voronin se află într-o situaţie financiară foarte grea şi a negociat în aşa fel, încât Banca Mondială a refuzat să-i dea un credit pentru reparaţia drumurilor şi pentru infrastructură "din cauza faptului că tenderul (licitaţia - n.r.) a fost trucat, iar preşedintele Voronin se pare că a avut un interes personal şi direct aici, cel puţin aşa spun oamenii informaţi din domeniu".

"În plus, Republica Moldova a eşuat recent în negocierea cu FMI a unor credite, dar şi în obţinerea creditării inclusiv din partea Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare", a mai zis Eugen Revenco.
 
Potrivit analistului, "este cert că Voronin nu a venit bine pregătit la Moscova şi că nu are în acest moment alte soluţii pentru a negocia în altă parte credite sau asistenţă de oricare altă natură" şi "important este pentru Federaţia Rusă să apară ca un salvator. Nu ştim dacă aceşti bani vor ajunge cu adevărat în Republica Moldova, dar efectul electoral al acestor promisiuni este incontestabil".

În ceea ce priveşte aşteptările Rusiei, Eugen Revenco a numit menţinerea prezenţei militare ruse în Transnistria pe perioadă nelimitată, oficializarea limbii ruse drept cea de a doua limbă de stat, dar şi federalizarea Republicii Moldova ca soluţie impusă de Moscova pentru conflictul transnistrean, cu înfiinţarea unui parlament bicameral, şi având drept consecinţă încetinirea proceselor de integrare europeană.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite