Protestul caschetelor la sediul PDL

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 100 de angajaţi ai penitenciarelor din ţară, poliţişti, vameşi şi angajaţi din cadrul direcţiilor generale de asistenţă socială şi-au strigat ieri, nemulţumirea în stradă, la sediul central al PDL.

Membrii Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi-au exprimat dezaprobarea faţă de micşorarea salariilor aruncându-şi caschetele în curtea sediului Partidului Democrat Liberal.

„Am ales să protestăm faţă de umilinţa la care suntem supuşi printr-o ceremonie a caschetelor. După mai bine de 20 de ani de muncă avem salarii de mizerie. De la 1.500 de lei, abia dacă mai iau 1.100 de lei", s-a plâns unul dintre protestatari. Alături de poliţişti şi de angajaţii penitenciarelor au protestat şi angajaţi din asistenţa socială.

Miting spontan al profesorilor

Salariaţii din Educaţie s-au adunat şi ei, ieri, în faţa Ministerului Educaţiei pentru a cere demisia ministrului Daniel Funeriu. O manifestaţie modestă, ţinând cont că protestul a fost organizat de toate sindicatele din învăţământ. Au reuşit să strângă puţin peste 100 de persoane. Liderii promit să fie prezenţi în faţa ministerului în fiecare zi, între orele 9.00 şi 16.00, timp de o săptămână.

Revendicarea principală, a spus Liviu Pop, secretar general al Federaţiei Sindicatelor Libere din Educaţie, este dezbaterea Legii educaţiei în Parlament: „Adoptarea ei prin asumare va bloca reforma din sistem, deoarece partidele care vor veni la putere o vor schimba".

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite