Protestele împotriva taxei auto continuă în ţară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La primele ore ale dimineţii, şoferi din Capitală au început să se adune în faţa Guvernului. "Să vină toată ţara!", au strigat aceştia, în număr de peste 100, în prezenţa jandarmilor mobilizaţi să împiedice un eventual blocaj al circulaţiei. Protestul din Bucureşti a luat sfărşit până la această oră, însă în municipii importante din ţară, alţi şoferi încă protestează faţă de triplarea taxei auto, în prezent

Şoferii din Timişoara care au protestat faţă de triplarea taxei auto în faţa Prefecturii Timiş au blocat accesul pe Calea Aradului din oraş, principala şosea de acces dinspre Arad spre Timişoara, iar cozile de maşini la intrarea din oraş se întind pe mai mulţi kilometri. Pe Calea Aradului este aşteptat prefectul de Timiş, Ovidiu Drăgănescu, care a spus că va negocia cu protestatarii şi va încerca să-i convingă să renunţe la acţiune.

Drumul European 85 la ieşirea din Suceava spre Fălticeni a fost blocat  mai multe ore de şoferi nemulţumiţi de decizia Guvernului de a tripla valoarea taxei de poluare la maşinile de import. Poliţia a intervenit redirecţionând circulaţia pe alte rute.

La Oradea, şoferii care participau la protestul faţă de noua taxă auto au blocat în jurul orei 14.00 circulaţia rutieră pe DE 60, la ieşirea din municipiul Oradea înspre Cluj-Napoca, pe ambele sensuri de mers, formându-se cozi de maşini pe circa şase - şapte kilometri. Circulaţia a fost reluată în cursul acestei seri.

În cele peste trei ore cât a durat blocajul, la ieşirea din Oradea spre Cluj s-au format cozi de maşini pe ambele sensuri de mers. Potrivit Poliţiei Rutiere, citate de Mediafax, cozile formate în municipiul Oradea, pe centura oraşului, depăşeau zece kilometri, iar cele pe relaţia Oradea-Cluj ajungeau la 30 de kilometri, până în zona oraşului Aleşd.

Şoferii din Reşiţa au format o coloană de aproape 200 de maşini. Ei au făcut turul municipiului Reşiţa de mai multe ori, pentru a-şi arăta nemulţumirea şi a atrage atenţia că nu este normal să plăteşti o taxă mai mare decât a fost preţul maşinii. Şoferii au circulat cu claxoanele pornite, din centrul civic şi până la Piaţa de Maşini de pe Calea Timişoarei.

La Arad, liderul Asociaţiei "Vox Populi", care a organizat marşul automobilistic anti-taxă, Constantin Gurilă, a declarat presei că manifestarea de protest a scăpat de sub control şi că şoferii blochează, în continuare, DN7 (drumul către vama Nădlac) şi centura Aradului, deşi acest lucru nu era prevăzut. Protestatarii susţin că nu vor debloca drumul până la sosirea autorităţilor, în pofida numeroaselor solicitări făcute de poliţiştii de la Circulaţie pentru deblocarea traficului. Coloanele de autoturisme se întind, de la locul blocajului, pe aproximativ 25 de kilometri spre Nădlac.

Aproximativ 200 de şoferi au protestat timp de trei ore la Sibiu, demonstraţia desfăşurându-se fără incidente şi fără blocarea vreunei străzi. Protestatarii au scandat lozinci împotriva Guvernului şi au cerut încetarea aplicării taxei în noua formă. După o oră de scandări, şoferii au străbătut, în coloană, principalele artere din oraş, însoţiţi de poliţişti şi jandarmi.

Sute de şoferi au participat şi la Cluj la un protest cu maşini. Ei au pornit cu maşinile în coloană de la Sala Sporturilor din Cluj-Napoca şi ajungând la sediul Prefecturii Cluj. Coloana de maşini a dus la blocaje în traficul din Cluj-Napoca, pe parcursul traseului şi alţi şoferi alăturându-se protestatarilor.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite