Proteste la Oltchim

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Peste 3.000 de sindicalişti de la Oltchim SA vor protesta timp de şase zile în următoarele două săptămâni. Ei sunt nemulţumiţi că problema achiziţionării instalaţiei de piroliză de la

Peste 3.000 de sindicalişti de la Oltchim SA vor protesta timp de şase zile în următoarele două săptămâni. Ei sunt nemulţumiţi că problema achiziţionării instalaţiei de piroliză de la Arpechim SA Piteşti de către combinatul vâlcean nu s-a rezolvat până în prezent, iar locurile lor de muncă ar putea fi în pericol.

Anunţul a fost făcut public, ieri, de liderul sindicatului Oltchim. „Din cei 3.800 de salariaţi, 3.100 sunt membri de sindicat. Ne vedem săptămâna viitoare la miting, la prefectură”, a declarat Mihai Diculoiu, liderul de sindicat al Oltchim. Marşurile şi mitingurile vor avea loc pe 22, 23, 26, 27, 28 şi 29 ianuarie, între orele 16.00 şi 19.00.

Sindicatul a trimis o adresă prim-ministrului Emil Boc, în care i-a prezentat situaţia grea prin care trece Oltchim şi l-a invitat la sediul societăţii să cunoască problema. Societatea funcţionează în prezent la 50% din capacitate, ceea ce duce la pierderi de 46 milioane de euro pe an.

Oltchim are nevoie de un credit de 100 de milioane de euro ca să preia instalaţia de piroliză de la Arpechim.

„Băncile comerciale nu ne pot finanţa datorită capitalului social pe care îl avem, de opt milioane de euro. Singura soluţie e să obţinem o garanţie de la stat, dar pentru asta ne trebuie aprobarea UE. În momentul în care luăm aprobarea UE, luăm şi creditele”, a explicat Constantin Roibu, directorul general al SC Oltchim SA.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite