Proiectul Legii bugetului pe anul 2010 nu poate fi aprobat de un Guvern interimar

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Proiectul Legii bugetului pe anul 2010 nu poate fi aprobat de un Guvern interimar
Proiectul Legii bugetului pe anul 2010 nu poate fi aprobat de un Guvern interimar

Guvernul nu poate aproba proiectul Legii bugetului pe anul 2010, având în vedere că un Guvern interimar - statutul actual al Executivului, după adoptarea moţiunii de cenzură - nu poate iniţia proiecte de lege.

Potrivit Legii finanţelor publice, proiectul Legii bugetului pentru anul următor trebuie depus în Parlament până în data de 15 octombrie.

Legea privind organizarea şi funcţionarea Guvernului prevede că, "în cazul încetării mandatului său, în condiţiile prevăzute de Constituţie, până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern, Guvernul continuă să îndeplinească numai actele cu caracter individual sau normativ, necesare pentru administrarea treburilor publice, fără a promova politici noi", relatează NewsIn.

Potrivit Constituţiei, Guvernul nu poate emite ordonanţe şi nu poate iniţia proiecte de lege în cazul încetării mandatului.

Guvernul este demis în situaţia în care Parlamentul retrage încrederea acordată, prin adoptarea unei moţiuni de cenzură. În această situaţie, Legea fundamentală prevede că preşedintele României desemneaza un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultarii partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.

Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de zece zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului, care urmează a fi dezbătute de Camerele Parlamentului, în sedinţă comună. Parlamentul acorda încredere Guvernului cu votul majoritatii deputaţilor şi senatorilor.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite