Programului RABLA i-a murit motorul

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Programului RABLA i-a murit motorul
Programului RABLA i-a murit motorul

Vânzătorii de maşini au fost nemulţumiţi în această dimineaţă de felul în care a fost gestionată ediţia din 2009 a programului RABLA.

Amânarea programului RABLA creează confuzii atât printre dealerii auto, cât şi printre clienţii acestora, care s-au pregătit să se despartă de maşinile lor vechi. „Programul încă nu a fost demarat, din punctul nostru de vedere. Aşteptăm să aflăm care este situaţia de la Mediu“, a spus Claudiu Rusu, director de vânzări la Renault din Reşiţa.
Vânzătorii de maşini speră că vor afla, cât mai repede, de la Administraţia Fondului pentru Mediu dacă sunt, sau nu, agreaţi pentru a-şi putea comercializa autoturismele. „ Teoretic, din doi martie trebuia să lucrăm pentru acest program, dar nu avem ok-ul celor de la Mediu. Nu au validat dosarele. S-a anunţat că începe programul, dar nu s-a luat în calcul faptul că, la finalul săptămânii trecute, a fost termenul limită pentru trimiterea documentaţiei dealerilor şi a producătorilor“, a declarat Vasile Şuveţi, director de vânzări la Skoda.

În judeţ, sunt patru centre de casare a autoturismelor. Reprezentanţii acestor centre spun că blocajul RABLEI îi lasă şi pe ei fără activitate. „Nu putem face nimic, dar suntem pregătiţi. Au venit oamenii să întrebe“, a spus Petru Petrica, administrator Remat. „Oficial, programul este deschis. Nu se poate face nimic fără nota de acceptare de la dealer “, a afirmat Andrei Budurean, administratorul centrului de colectare Tehnodinamic din Caransebeş. 

Blocaj birocratic
Autorităţile  recunosc că este o problemă de birocraţie. „A fost o neconcordanţă. În 27 februarie, s-a finalizat depunerea dosarelor. Urmează verificările producătorilor şi evaluarea cererilor. Săptămâna viitoare, AFM va afişa pe site listele producătorilor agreaţi“, a declarat Dragoş Năcuţă, purtător de cuvânt al Ministerului Mediului.

Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite