Programul de guvernare propus de Croitoru: Procesul educaţional din creşe, una dintre priorităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Programul de guvernare propus de Croitoru: Procesul educaţional din creşe, una dintre priorităţi
Programul de guvernare propus de Croitoru: Procesul educaţional din creşe, una dintre priorităţi

Procesul de educaţie va începe încă de la creşă, astfel încât copilul să primească "terapie educaţională", iar 750 de grădiniţe noi vor fi construite, pentru "cuprinderea integrală a copiilor de 3-6 ani", anunţă programul de guvernare al cabinetului propus de Lucian Croitoru, citat de NewsIn.

Programul de guvernare pe care şi-l asumă echipa Croitoru la capitolul Educaţie preia o serie din proiectele anunţate de ministrul interimar al Educaţiei, Emil Boc: centrarea procesului de învăţământ pe competenţe, programul "Şcoala după şcoală".

Sunt asimilate şi unele propuneri din Legea Educaţiei a ministrului Ecaterina Andronescu, printre care finanţarea, încă de naştere, a fiecărui copil, prin deschiderea unui depozit de 500 de euro, la care părintele poate contribui anual, prin virarea a 2% din impozitul pe venit.

Potrivit programului de guvernare, procesul educaţional va începe de la creşă, iar pentru aceasta, personalul va trebui pregătit pentru " intervenţie sau terapie educaţională".

Un obiectiv anunţat este ca, până în 2014,  peste 80% dintre copiii între 3-5 ani să fie cuprinşi în educaţia timpurie, astfel încât se va relua proiectul de construire a 750 de grădiniţe noi.

Tot la subcapitolul educaţiei în şcoli, programul de guvernare preia iniţiativa programului „Şcoala de după şcoală”, despre care ministrul interimar de resort, Emil Boc, a vorbit încă de la preluarea funcţiei.

În ceea ce priveşte învăţământul universitar, accentul va fi pus pe programele de masterate şi doctorat, toate universităţile care organizează astfel de studii trebuind să obţină acreditarea ARACIS. Universităţile neacreditate pentru studii de masterat şi doctorat nu vor avea diplomele recunoscute de către instituţiile statului, cu "consecinţele salariale şi profesionale necesare", se specifică în program.

Mai mult, studiile de masterat în limbi de circulaţie internaţională şi a doctoratele în cotutela universităţilor străine de prestigiu vor constitui priorităţi de finanţare.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite