Profit de un ban pentru cultivatorii de grâu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Specialiştii mureşeni atenţionează că există probleme la înfiinţarea culturii de grâu de anul viitor, agricultorii obţinând un profit de doar 1-2 bani pe kilogramul de grâu, faţă de

Specialiştii mureşeni atenţionează că există probleme la înfiinţarea culturii de grâu de anul viitor, agricultorii obţinând un profit de doar 1-2 bani pe kilogramul de grâu, faţă de 30-31 de bani în 2007.

În ce priveşte costurile înfiinţării unui hectar de grâu, şeful serviciului „Vegetal” din cadrul Direcţia Agricolă şi de Dezvoltare Rurală Mureş, Silvia Jude, afirmă că acestea se ridică la circa 2000 de lei (faţă de 1700 lei anul trecut), printre altele din cauză că au crescut preţurile la îngrăşăminte şi la lucrările mecanice.

„Preţul estimat de producţie este de 53-54 de bani pe kilogram, adică la limita rentabilităţii dacă oamenii nu pot să-l vândă cu un profit mai mare de un 1-2 bani kilogramul. Asta în condiţiile în care preţurile de vânzare ale grâului sunt între 50 şi 55 de bani în acest an, faţă de 80 de bani/kg în 2007”, a declarat Silvia Jude.

Ea mai spune că, cel puţin pentru Mureş, perspectivele sunt incerte în ce priveşte viitoarea recoltă de grâu, ce urmează să fie însămânţat în această toamnă, existând mari şanse să se menţină trendul de scădere. La rândul său, directorul DADR Mureş, Naznan Jeno afirmă că, dacă în 2007 grâul în Mureş se recolta de pe o suprafaţă de 31.600 hectare, în acest an suprafaţa s-a redus cu circa 5000 de hectare.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite