Adevarul.ro

Adevarul pentru
iPhone, iPad si Android

Hunedoara: Profesorul care a mângâiat o elevă va fi audiat

23 septembrie 2009, 21:21 |  Autor: Valentin Bâlă  | 

Hunedoara: Profesorul care a mângâiat o elevă va fi audiat

Hunedoara: Profesorul care a mângâiat o elevă va fi audiat

 

Profesorul de matematică de la Colegiului Naţional "Avram Iancu" din Brad, care apare în imagini postate pe internet în timp ce lua mâna unei eleve şi se mângâia cu ea pe picior şi pe organele sexuale, va fi audiat, miercuri după-amiază, de comisia de disciplină din cadrul şcolii.

Citeşte şi:

FOTOGALERIE Elevă-mămică salvată de votul profesorilor

Potrivit adjunctului şefului Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara, Alexandru Lăutaru, profesorul de matematică va ajunge, miercuri după-amiază, după finalizarea cursurilor, în faţa colegilor săi din comisia de disciplină, transmite Mediafax.

"Comisia este formată din cinci profesori aleşi de consiliul profesoral al colegiului din Brad. Comisia respectivă va audia toate părţile implicate şi va viziona filmuleţul, apoi va da o soluţie", a afirmat Lăutaru. Potrivit acestuia, ancheta comisiei de disciplină va dura câteva zile, iar o soluţie va fi dată în săptămânile următoare.

În paralel cu ancheta comisiei de disciplină, are loc şi una a Poliţiei municipiului Brad, după ce procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Brad s-au autosesizat după difuzarea filmuleţului şi au cerut IPJ Hunedoara să facă verificări în acest caz.

Conducerea Colegiului Naţional "Avram Iancu" din localitatea hunedoreană Brad a început ancheta joia trecută, după ce pe internet a fost postat un filmuleţ în care profesorul de matematică apare în timp ce lua mâna unei eleve şi se mângâia cu ea pe picior şi pe organele sexuale, înregistrarea fiind făcută în luna august, când eleva de clasa a XII-a s-a prezentat la examenul de corigenţă.

"Profesorul de matematică Stelian Circo este diriginetele clasei. Sunt singura din clasă pe care a lăsat-o corigentă la matematică. În rest, mai erau elevi de clasa a IX-a. Ne-a chemat pe toţi la pregătire. Eu eram îmbrăcată în fustă, dar era una peste genunchi, nu scurtă. M-a pus în ultima bancă, s-a aşezat lângă mine şi m-a mângâiat pe picioare", declara eleva, Iulia R..

Ea spunea că la următoarea pregătire a mers îmbrăcată cu pantaloni. "Când a văzut că nu mă mai poate mângâia, mi-a luat mâna şi a pus-o pe piciorul lui. Îmi ţinea mâna în palma lui şi se mângâia cu ea pe picior şi pe organele sexuale. În tot acest timp vorbea ca şi cum mă ajuta să fac exerciţiile", mai spunea tânăra.

Ea susţinea că nu ştie cine a filmat scena şi a postat-o apoi pe internet.

"M-am şocat când am văzut înregistrarea. Profesorul acela ar fi putut să-i fie bunic fiicei mele. Cum a putut să facă aşa ceva?. Şi fata a fost atât de terorizată încât nu ne-a spus nimic. Am aflat abia acum, după ce am văzut înregistrarea. O să depun plângeri şi o să cerem să nu mai fie lăsat să predea", declara tatăl fetei, Remus R.

În schimb, profesorul de matematică spunea că a încercat să o ajute pe tânără să trecă examenul de corigenţă şi că în atingerile sale nu a fost nimic sexual.

"M-am aşezat lângă ea şi am ajutat-o. I-am pus mâna pe umăr probabil, dar nu a fost vorba de nimic sexual. Cred că mai degrabă e o înscenare. În clasă erau mai mulţi elevi din clasa a IX-a pe care i-am lăsat corigenţi şi au fost multe încercări de a fi influenţat să-i trec. Probabil din cauza asta s-a ajuns aici. Am 39 de ani de învăţământ, dintre care doi am predat în străinătate şi nu cred că am greşit cu ceva", declara, joi, corespondentului MEDIAFAX, profesorul Stelian Circo.

Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Hunedoara spuneau că vor interveni în acest caz "dacă sancţiunea nu va fi pe măsura faptei".

Introdu codul de mai jos:


* click pe imagine pentru reincarcare daca nu intelegi scrisul.



Trimite Anuleaza
TRIMITE
0 comentarii
 
     

    EXCLUSIV „Vino la tablă că eu nu te pipăi”: Eleva hărţuită de un dascăl, batjocorită de ceilalţi profesori

       Scandal la Colegiul Naţional Avram Iancu din Brad, liceul unde în urmă cu o jumăta ...

    Profa care pipăia elevii a ajuns la judecata colegilor

    O profesoară din Buzău a ajuns în atenţia publicului după ce au apărut fotografii în care îşi „ ...


    Adevarul on Facebook

    O lecţie pentru Băsescu şi PDL

    Ion M. Ionita

    Nu Băsescu şi PDL perorau pe la televiziuni cât de bun este uninominalul?

    Bula imobiliară a educaţiei

    Florin Iaru

    Toate lucrurile au o cauză, doar cele fără nicio cauză nu există. Dumnezeu ştie, deşi cred că dracul ştie mult mai exact!

    Golănie până la capăt

    Grigore Cartianu

    Răul a fost făcut! Necinstita lege a votului majoritar („uninominalul pur“) a trecut ieri prin Camera Deputaţilor cum trec şoferii de TIR pe şoseaua de centură: pe contrasens şi cu plăceri perverse.

    Avem dreptul!

    Ramona Ursu

    Avem dreptul la viaţă. Avem dreptul să iubim, să le oferim o mângâiere celor de lângă noi. Avem dreptul să plângem, să râdem.

    Cine ne reprezintă: Băsescu sau Ponta?

    Sabin Orcan

    Dl Ponta, mai tânăr, o fi uitat pesemne că legiuitorii noştri s-au inspirat din modelul francez atunci când au scris Constituţia.

    VIDEO "Dacii - Adevăruri tulburătoare 2012": filmul, vizionat de sute de mii de români, răstoarnă istoria

    „Istoria României se bazează pe un lung şir de falsuri?" Răspunsurile oferite în documentar au provocat o veritabilă frenezie: peste 360.000 de vizualizări, aproape 800 de comentarii.

     
    anuntexpres.ro - widget 5 articole