Procurorii se spală pe mâini de sângele morţilor

Marius Iacob, şeful Secţiei de Urmărire Penală din cadrul Parchetului General, afirmă că nimeni nu mai poate fi pedepsit pentru crimele de la Revoluţie şi de la Mineriadă.

Verdictul procurorilor în 2010 e halucinant: doar istoria îi mai poate judeca pe cei care au orchestrat diversiunile din decembrie 1989 şi iunie 1990. În tentativa de a limpezi situaţia Dosarelor care privesc Revoluţia din decembrie 1989 şi Mineriada din iunie 1990, reporterii „Adevărul" au încercat să stea de vorbă cu toţi şefii instituţiilor care au avut de-a face cu cele două dosare.

Laura Codruţa Kövesi, procurorul general al României, Ion Vasilache, şeful Parchetelor Militare, şi Codruţ Olaru, şeful DIICOT (Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism), ne-au refuzat fără nicio explicaţie! Singurul care a acceptat o discuţie a fost Marius Iacob, şeful Secţiei de Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului General.

Marius Iacob este cel care a coordonat activitatea echipelor de procurori care au lucrat în dosarele cu civili de la Revoluţie şi Mineriadă, după ce, la 20 iunie 2007, Curtea Constituţională a declinat competenţa Parchetelor Militare şi a trimis dosarele către Parchetul Civil. Procurorii din cadrul Secţiei de Urmărire Penală au dat soluţii de neîncepere a urmăririi penale (NUP) în Dosarul Mineriadei, în vreme ce Dosarul Revoluţiei se află încă în lucru, urmând să fie soluţionat, cel mai probabil, în acelaşi mod.

Marius Iacob este primul reprezentant al justiţiei care afirmă răspicat că românii nu trebuie să se mai aştepte ca vinovaţii de la Revoluţie şi Mineriadă să mai fie pedepsiţi. Faptele lor fie s-au prescris, fie nu pot fi încadrate penal.

„Ne-am asumat răspunderea!"

Domnule Iacob, care este în acest moment situaţia celor două Dosare, al Revoluţiei din 1989 şi al Mineriadei din iunie 1990?

Pe Mineriadă ne-au venit trei dosare, în urma declinării lor de la Parchetul Militar în iunie 2007. Unul îl privea pe Ion Iliescu, altul privea activitatea minerilor în 14-15 iunie 1990 şi altul - activitatea desfăşurată de patru generali, Mihai Chiţac şi încă trei. Noi
le-am soluţionat pe primele două. Cel care-l privea pe Mihai Chiţac a avut o situaţie ceva mai specială, pentru că Parchetul Militar l-a trimis de două ori în judecată şi de fiecare dată instanţa a restituit dosarul. Noi încă de când am primit dosarele am constatat nişte gafe enorme de procedură.

Care erau cele mai grave?

Să vă dau un exemplu: dosarul care-l privea pe Ion Iliescu era constituit prin 2004. Până la decizia Curţii Constituţionale din iunie 2007, Ion Iliescu n-a fost audiat deloc, nici măcar ca martor. Ce face domnul Dan Voinea? Înainte cu o zi de acea decizie a Curţii, el începe urmărirea penală faţă de Ion Iliescu, după care îl cheamă peste vreo săptămână şi îi aduce la cunoştinţă. Apoi ne trimite nouă dosarul. De aici ce înţelegi? Că el a vrut să-l învinuiască pe Ion Iliescu după ce şi-a dat seama că dosarul nu va mai sta la el. Într-o exprimare plastică, a vrut să arunce pisica la noi.

Când se primeşte un dosar, urmează, inevitabil, o critică adusă celui care l-a instrumentat anterior. De ce nu se poate lua ce e bun şi continua?

Da, da, s-au făcut activităţi acolo. Şi noi am constatat că fapta aceea nu a fost comisă şi s-a dat netrimitere în judecată. Pentru că prima încălcare de procedură a fost la începerea urmăriri penale, împotriva căreia Ion Iliescu a făcut o plângere. Pe care procurorul general a admis-o. A infirmat începerea urmăririi penale tocmai pe vicii de procedură.

Vinovaţii fără vină

Să nu discutăm doar despre greşelile domnului Voinea, ci şi despre ce aţi făcut dumneavoastră în dosar!

Da, păi noi ne-am asumat răspunderea şi am dat soluţia. Ambele soluţii au fost atacate de Asociaţia Revoluţionarilor şi se află pe rol la Înalta Curte de Casaţie. Şi Dosarul Mineriadei, în general, şi cel care îl priveşte pe Ion Iliescu. Noi aşteptăm soluţia Înaltei Curţi, deci până la urmă instanţa este cea care spune dacă Parchetul a făcut bine sau nu. Dacă vine Înalta Curte şi zice că soluţia a fost bună, asta e. Dacă zice că n-a fost bună, trebuie să luăm din nou dosarul şi să mai lucrăm pe el. Dacă o confirmă, dosarul e închis pentru totdeauna!

Asta ce înseamnă? Că nu există niciun vinovat pentru ce s-a întâmplat la Mineriadă sau că ei nu mai pot fi pedepsiţi?

Că doar istoria îi mai poate judeca!

Deci vinovaţii există, dar nu mai pot fi pedepsiţi. E prea târziu sau cum?

Vinovaţii sunt nişte vinovaţi a căror vină nu are conotaţii penale. Pentru noi a fost foarte greu să stabilim că Ion Iliescu a dat vreun ordin de tragere sau că a facilitat tragerea.

Poate că procurorii ar trebui să privească un pic şi în ansamblu. Să stabilească dacă nu cumva ceea ce s-a înâmplat a fost premeditat. Şi dacă a fost, să-i găsească pe cei care au premeditat.

Da, dar asta trebuie să faci într-un an, doi de la evenimente. După 20 de ani, ce să le mai faci?

Problema încadrării

Noi am publicat mai multe articole cu dovezi incontestabile despre faptul că tot ce s-a întâmplat la Televiziune în 13 iunie '90, spre exemplu, a fost o diversiune.

Da, dar să ştiţi că sunt anumite fapte pentru care nu poţi găsi încadrare penală sau sunt alte fapte de mai mică răspundere penală care se prescriu foarte repede. Poţi, de exemplu, să mai pedepseşti un abuz în serviciu după 20 de ani?

Se poate stabili de procurori dacă episodul din 13-15 iunie a fost ceva spontan sau doar desfăşurarea unui plan în spatele căruia au stat nişte persoane?

Noi, de regulă, în toate dosarele căutam faptele de natură penală. Şi, în plus, dacă domnul Voinea a declinat dosarul cu Ion Iliescu pe participaţie la omor deosebit de grav, noi ne-am axat doar pe aspectele astea.

Să presupunem că la Mineriadă a existat un scenariu pe baza căruia s-a desfăşurat tot ce s-a întâmplat în 13-15 iunie '90. Moral, autorii scenariului sunt vinovaţi, juridic cum sunt?

Trebuie să găseşti ceva penal ca să-i poţi încadra. Poţi să-i încadrezi la distrugere sau la instigare. Dar dacă stabileşti acuma că „Icsulescu" a dat foc la o maşină, asta se prescrie în şapte ani. Nu mai ai ce să-i mai faci.

Există acel discurs al domnului Iliescu, din seara de 13 iunie, în care a chemat oamenii de bine să apere democraţia şi care a provocat şi descinderea minerilor în Bucureşti. Poate fi acuzat în vreun fel pentru acest discurs?

Nu văd o faptă penală aici. Să luăm de exemplu un caz în care e atacată o instituţie. Şi un conducător zice: „Luaţi măsurile legale pentru restabilirea ordinii". Şi se duc militarii înarmaţi şi unul, în loc să tragă în sus, trage asupra unei persoane şi o omoară. Nu poţi să-l acuzi pe cel care i-a trimis, fiindcă el a zis să se ia măsurile legale.

„Puteam şi noi să ne facem că lucrăm"

Sunteţi împăcat cu această soluţie de neîncepere a urmăririi penale dată în cazul celor implicaţi în Mineriadă?

Soluţiile sunt date de procurori, eu doar verific legalitatea. Când am verificat, am constatat că soluţiile date au fost legale. Eu, când am dat dosarul colegilor mei în lucru, le-am spus că are prioritate. Ei au lucrat pe el şi n-au găsit nimic care să mai impună desfăşurarea a nu ştiu câte audieri, a nu ştiu câte activităţi. Nu înţeleg de ce n-a soluţionat Parchetul Militar aceste dosare în perioada 1996-2000, când erau mult mai aproape de momentul faptelor şi aveau toate pârghiile la dispoziţie. De ce n-a soluţionat? Asta e o mare întrebare.

Şi cei care vor urma după dumneavoastră se vor întreba cine v-a oprit pe dumneavoastră să rezolvaţi aceste dosare!

Nu, eu le-am dat procurorilor şi ei au stabilit: soluţia este de netrimitere în judecată, şi-au exprimat în scris punctul de vedere, iar eu l-am aprobat pentru că era legal. Când au venit dosarele puteam să ne facem că lucrăm în ele, dar am preferat să ne asumăm răspunderea şi să dăm o soluţie. Înalta Curte va spune dacă am făcut bine sau rău. Şi în celălalt dosar care privea Mineriada s-a dat neîncepere. Erau mai mulţi acolo, Cozma, Cămărăşescu, lideri sindicali.

Noi am făcut un interviu cu Nicolae Cămărăşescu şi a recunoscut că a mobilizat minerii din Valea Jiului să vină la Bucureşti.

Unde să-l încadrezi? El poate să spună că a găsit nişte mineri şi le-a spus: „Haideţi la Bucureşti, ca să restabilim ordinea!". E ca şi cum se duce acum unul din noi şi cheamă un grup că e bătut cineva pe stradă şi în încăierare unul scoate cuţitul şi îl omoară pe altul. Nu poţi să-l acuzi pe ăla care i-a adus acolo, că ăla n-a zis „ia cuţitul şi omoară-l!".

Dacă o luăm aşa, dosarele astea nu puteau fi niciodată rezolvate?

Nu ştiu, dar cei care le-au avut în trecut ar fi trebuit să dea o soluţie. Noi ne-am asumat răspunderea asta, chiar dacă suntem criticaţi.

Vina lui voinea

Dosarul Revoluţiei în ce stadiu se află?

Este în lucru la noi. Sunt 3 procurori pe el şi vreo 2 poliţişti. Dosarul a fost împărţit în două. Pentru că domnul Voinea a disjuns partea care priveşte civilii şi ne-a trimis-o. Partea care priveşte militarii e la Parchetul Militar şi ei lucrează pe el.

Şi aici aţi găsit vicii de procedură?

Da. Domnul Dan Voinea, în Dosarul Revoluţiei, începe urmărirea penală pe 7 decembrie 2004. Pentru fapte pe care le enumeră în rezoluţie: omor, omor deosebit de grav, infracţiuni contra păcii şi omenirii, genocid. După care enumeră 80 sau 100 de persoane. La unele a trecut doar gradul, fără date personale, la unele a trecut doar colonelul Matei, fără prenume, fără date personale ca să poată fi indentificat. Dintre ăştia erau vreo zece civili care au venit la noi. Multe dintre persoanele faţă de care s-a început urmărirea penală au fost audiate ca martori.

Şi e o diferenţă colosală între audierea ca învinuit şi audierea ca martor. Unii nici nu ştiau că sunt învinuiţi. În mod normal, trebuie să-l chemi pe om şi să-i aduci la cunoştinţă. Într-un dosar de asemenea amploare este inadmisibil. Nici dacă vă duceţi la un Parchet local, unde se începe urmărire pentru furt de roată, nu o să vedeţi aşa ceva!

Să lăsăm greşelile anterioare. După ce l-aţi primit, ce-aţi făcut?

În Dosarele Revoluţiei s-au făcut, în ultimii 20 de ani, 112 rechizitorii prin care au fost trimişi în judecată vreo 260 de inculpaţi. S-ar putea ca pentru toate victimele să răspundă doar cei 260 de inculpaţi. Şi atunci să vii cu un dosar-mamut în care ce să mai constaţi? Acum se lucrează susţinut pe dosarul Revoluţiei, au fost şi audieri, dar până acum nu s-a conturat vreo începere de urmărire penală. Trebuie să aşteptăm să se dea soluţia.

„Conotaţie penală... Nu prea e..."

Deci e greu să se mai ajungă la o finalitate în aceste dosare. Bănuiesc că şi în dosarul Revoluţiei veţi da tot NUP-uri, întrucât cele mai multe fapte s-au prescris.

Da, cum am dat şi la Mineriadă. O să vedeţi că sunt unii vinovaţi de omor, dar s-a prescris. Numai genocidul nu s-a prescris. Dar ştiţi ce înseamnă genocidul? Eu nu contest că au fost nişte fapte extrem de grave, au murit oameni, dar să spui că e genocid e o aberaţie.

Multă lume se aşteaptă la un răspuns vizavi de gradul de vinovăţie a celor care au luat puterea la Revoluţie. Mă gândesc că asta s-ar putea face doar după o analiză în care să se stabilească exact cine a fost în spatele diversiunii cu teroriştii, din cauza căreia au murit mulţi oameni.

E foarte greu, pentru că multe personaje-cheie au decedat: generalul Guşă, generalul Militaru.

Sunt mai multe personajele-cheie care trăiesc decât cele care au decedat.

Sunt, dar trebuie să caut şi conotaţia penală. Dacă nu am conotaţie penală...

Totuşi, lumea se aşteaptă să se afle cine a fost în spatele tuturor diversiunilor. Se poate pune problema asta din punct de vedere juridic?

(Se gândeşte) Ce să spun? Conotaţie penală... Nu prea e...

Ar trebui să explicaţi asta, că nu se poate, ca lumea să nu mai aştepte.

Noi am comentat mai multe aspecte în soluţiile pe care le-am dat, am căutat să clarificăm. În soluţia pe care o vom da pe Revoluţie ne vom pronunţa şi asupra fenomenului în ansamblu.

V-aţi gândit vreun moment, ţinând cont că unele episoade de la Revoluţie nu intră sub incidenţă penală şi că e vorba de o situaţie specială, să propuneţi vreo soluţie prin care să depăşiţi această barieră şi să-i aduceţi pe vinovaţi în faţa instanţei?

Nu, nu ne-am gândit. Am lucrat strict pe dosar. Repet: noi cel puţin ne-am asumat răspunderea.