Procuror arestat pentru o şpagă de 800 de lei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şeful Secţiei Urmărire Penală şi Criminalistică din Caraş-Severin, comportament de „găinar“. Viorel Vasile a fost reţinut pentru 29 de zile, magistratul fiind acuzat că a luat banii pentru a scoate nevinovat un şofer cercetat penal.

Procurorul Viorel Vasile, şeful Secţiei Urmărire Penală şi Criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, a fost arestat pentru luare de mită, ieri-dimineaţă, de Curtea de Apel Timişoara. Magistratul a fost reţinut, luni, de procurorii Anticorupţie chiar în biroul său de la sediul parchetului din Reşiţa.

Cazul a fost instrumentat de anchetatori din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie din Bucureşti, care l-au reţinut imediat după ce a primit mita de la un şofer din Reşiţa.

 „Inculpatul a fost prins în flagrant delict, în biroul său, în timp ce primea de la denunţător suma de 800 de lei”, a precizat judecătorul Cristian Pup, purtătorul de cuvânt al Curţii de Apel Timişoara.

„Este o înscenare”

Denunţătorul procurorului este cercetat penal pentru o infracţiune la regimul rutier, fiind cercetat deoarece a fost prins de Poliţie la volanul unei maşini neînmatriculate şi cu numere false.

Anchetatorii susţin că, în schimbul banilor, Viorel Vasile urma să-l scoată de sub urmărire penală pe şofer şi să-i aplice o simplă amendă administrativă de o mie de lei.

În plus, denunţătorul şi-ar fi primit înapoi şi carnetul de conducere. Potrivit Mediafax, procurorul-şef ar fi pretins iniţial, duminică, suma de 1.500 de lei. De asemenea, se pare că tot luni, Viorel Vasile ar mai fi primit foloase necuvenite şi de la o altă persoană pentru a soluţiona favorabil un dosar în care acesta era cercetat pentru infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere.

Pe tot timpul audierilor, procurorul nu a ridicat privirea din pământ. La final, înainte de a fi arestat, a negat acuzaţiile care i se aduc. „Este o înscenare, însă nu vreau să spun mai mult”, a declarat procurorul în faţa instanţei.

Judecătorul timişorean Gheorghe Bugarsky a decis însă ca magistratul  să-şi petreacă următoarele 29 de zile după gratii. „Instanţa hotărâşte arestarea pentru luare de mită”, a spus judecătorul.

Şef cu delegare

Avocatul procurorului arestat susţine că Viorel Vasile a încercat, de fapt, să-l prindă el pe şofer cu şpaga. „Este o provocare. Clientul meu a încercat să facă el un flagrant. Asta pentru că şoferul a venit de mai multe ori să-i ofere mită”, spune avocatul Petru Dalea.

Sentinţa Curţii de Apel Timişoara va fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a mai spus avocatul. Imediat după eliberarea mandatului de arestare, procurorul a fost urcat în duba Poliţiei şi a fost transportat la Bucureşti.

Viorel Vasile este de patru ani procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, fiind delegat să conducă Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică.

 „Ocupa funcţia de şef cu delegare. În perioada următoare trebuia să se organizeze concurs pentru ocuparea funcţiei, iar procurorul Viorel Vasile era înscris la acest concurs”, a spus procurorul Valentin Cârstea, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin.

Avere de magistrat

Procurorul arestat avea un salariu lunar de aproape 6.800 de lei, potrivit declaraţiei sale de avere. Soţia procurorului, Ana Vasile, este directorul executiv al Direcţiei pentru Protecţia Copilului Caraş-Severin şi are un salariu lunar de 7.000 de lei.
„Nu am ce să spun despre această situaţie”, a declarat Ana Vasile, în timp ce aştepta verdictul judecătorilor.

Împreună cu soţia, procurorul a achiziţionat trei parcele de teren în 1997, 2005 şi 2006. Suprafaţa acestora este de peste cinci hectare, terenurile aflân­du-se în localitatea Valea Deniei. Cei doi soţi au mai achiziţionat 2.700 de metri pătraţi pe Muntele Semenic în anul 2000 şi au cumpărat alţi 4.300 de metri pătraţi în oraşul Reşiţa, în 1994.

Potrivit declaraţiilor de avere, soţii Vasile mai au în proprietate două clădiri. Unul dintre imobile, în suprafaţă de 106 metri pătraţi, se află în comuna Valea Deniei şi celălalt, de 313 metri pătraţi, se află în Reşiţa.

Viorel şi Ana Vasile au mai vândut anul trecut un apartament cu aproape 23.000 de lei şi deţin împreună un automobil Volks­wagen Passat.

Decizie contestată

Sentinţa Curţii de Apel Timişoara, potrivit căreia Viorel Vasile a fost arestat pentru 29 de zile, va fi atacată cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie de către avocatul apărării.

Arestări şi la Tulcea

Tribunalul Bucureşti a dispus, marţi, arestarea preventivă pentru 30 de zile a directorului general al Casei de Asigurări de Sănătate Tulcea, Dumitru Lascu.

El este acuzat că a cerut 10.000 de euro de la un furnizor de servicii medicale, fiind prins în flagrant luni când primea o parte din această sumă. Cristi Dogaru

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite