Procesele şoferilor pentru taxa de drum blochează instanţele

0
Publicat:
Ultima actualizare:

La judecătoria Brezoi, din judeţul Vâlcea, sunt înregistrate în acest moment în jur de 3300 de astfel de plângeri. Cei patru magistraţi de acolo au avut de judecat, în 2010,  aproximativ  2000 de dosare.

De când însă în zonă a fost instalată o cameră pentru controlul rovignetelor, numărul de dosare aproape că s-a triplat. „ Problema cu plângerile contravenţionale e strigentă. Trebuie să se găsească o soluţie. Cred că ar fi bine ca plângerile să poată fi făcute la domiciliul contravenientului, să se modifice competenţa teritorială. Astfel, s-ar împărţi în mod unitar în toată ţara,” a declarat Oana Butoeru, judecător la Brezoi, citată de infocsm.ro

Amenzile curg pe bandă rulantă, ca urmare a instalării camerelor de supraveghere de pe drumurile naţionale, şi durează chiar şi şase luni până ca acestea să ajungă la domiciliul şoferilor.

„Săptămâna asta am judecat o plângere contravenţională împotriva  a 42 de încălcări la regimul rutier privind rovigneta. Nu cred că e normal să afli atât de târziu că eşti amendat”, a adăugat judecătoarea.


Şoferii au dreptate


Potrivit site-ului infocsm.ro, problema creează adevărate dezbateri printre judecători, care atrag atenţia Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din Români (CNADNR) că majoritatea contravenienţilor au dreptate.

„Descopăr din ce în ce mai des, în astfel de dosare, că cei de la benzinării, care dau rovignete, mai greşesc câte o cifră. De exemplu, scriu „O” în loc de zero. Sau nu scriu corect indicativul judeţului. Din aceste cauze se întâmplă ca la registrul de la poliţie să nu apară că deţin rovignetă unii şoferi care au plătit pentru ea,” spune  Oana Butoeru.

Instanţe mici, mii de dosare


Aceleaşi probleme sunt întâlnite şi la judecătoria Cornetu, Buzău, Alexandria şi Deva, unde mii şi mii de plângeri stau pe masa judecătorilor şi aşteaptă rezolvarea.

Problema a fost adusă în atenţia a doi membri ai Consiliului Superior al Magistraturii, judecătorii Mona Pivniceru şi Marius Tudose, care au mers, săptămâna asta, la toate judecătoriile din judeţul Vâlcea, dar şi la Tribunalul Vâlcea, pentru a afla care sunt problemele judecătorilor şi cum pot fi ele îndreptate.




Evenimente



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite