Prinţul Albert al II-lea de Monaco, în vizită ofiicală la Palatul Cotroceni

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Prinţul Albert al II-lea de Monaco a început joi dimineaţă o vizită oficială două zile în România, fiind primit de preşedintele Traian Băsescu, pe Platoul de Ceremonii de la Palatul Cotroceni.

Cei doi şefi de stat vor discuta despre dinamizarea dialogului politic între România şi Principatul Monaco, precum şi despre diversificarea domeniilor de cooperare dintre cele două state, informează Administraţia Prezidenţială.

Vor fi examinate modalităţile de stimulare a cooperării economice şi ştiinţifice şi se va face un schimb de opinii asupra unor teme de interes comun, precum actuala criză economică şi financiară, combaterea schimbărilor climatice şi protecţia mediului.

Programul Alteţei Sale Albert al II-lea de Monaco va include o deplasare în Delta Dunării, cu vizitarea unor obiective şi întâlniri cu oficialităţile din municipiul Tulcea, politicile de combatere a schimbărilor climatice şi de protejare a biodiversităţii  fiind teme cărora Principatul Monaco şi Suveranul monegasc, personal, le acordă o importanţă specială.

Evenimente

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite