Printre monedele dedicate de BNR patriarhilor BOR se află şi una cu Iustin Moisescu, considerat un fost turnător al Securităţii

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pentru a marca importanţa patriarhilor Bisericii Ortodoxe Române, BNR a anunţat, în urmă cu două zile, că va bate monedă cu chipurile patriarhilor Miron Cristea, Nicodim Munteanu, Justinian Marina, Iustin Moisescu şi Teoctist Arăpaşu.

Printre cei cinci se află şi Iustin Moisescu, al patrulea patriarh al Bisericii Ortodoxe Române (1977-1986), despre care presa scria în urmă cu trei ani că a fost informator al Securiăţii. Într-un articol publicat de Cotidianul, istoricul Cristian Vasile, unul din autorii capitolului despre relaţia dintre Biserică şi regimul comunist din Raportul Tismăneanu, spunea că Iustin a colaborat cu fosta poliţie politică înainte de a ajunge în scaunul de mitropolit al Ardealului, din care avea să fie promovat mitropolit al Moldovei, iar ulterior, în 1977, să devină Patriarh.

Totodată, şi raportul Comisiei prezidenţiale pentru analiza dictaturii comuniste, dat publicităţii la sfârşitul lui 2006,  preciza că Iustin Moisescu, profesor de religie la Institutul Teologic Universitar din 1948, a fost unul dintre „tehnocraţii" aleşi de Ministerul Cultelor comunist pentru a controla şi a subordona cultele religioase.

BNR a anunţat joi că vrea să pună în circulaţie 5.000 de monede din argint în cadrul unei emisiuni numismatice intitulate  "Patriarhi ai Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea, Nicodim Munteanu, Justinian Marina, Iustin Moisescu şi Teoctist Arăpaşu". Setul de cinci monede va costa 950 de lei, fără TVA, şi va avea putere circulatorie pe teritoriul României.

Monedele din argint ce formează seturile, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare a emisiunii numismatice, redactate în limbile română, engleză şi franceză.

Aversul comun prezintă Palatul Patriarhal din Bucureşti, deasupra, inscripţia în arc de cerc "PALATUL PATRIARHAL", dedesubt, inscripţia "ROMANIA", valoarea nominală a monedei - "10 LEI", stema României şi anul de emisiune - "2010".

Primul revers îl prezintă portretul patriarhului Miron Cristea, iar în stânga, anii între care a trăit patriarhul - "1868 - 1939". În dreapta, jos, se găseşte stema Patriarhiei Române, iar la exterior, inscripţia circulară "PATRIARHUL MIRON CRISTEA". Miron Cristea, pe numele de mirean Elie Cristea (n. 20 iulie 1868, Topliţa  - d. 6 martie 1939, Cannes, Franţa) a fost primul patriarh al BOR şi a îndeplinit şi rolul de prim-ministru al României în perioada 1 februarie 1938 – 6 martie 1939. El a fost şi iniţiatorul proiectului Catedrala Mântuirii Neamului.

Al doilea revers prezintă portretul patriarhului Nicodim Munteanu, în stânga - stema Patriarhiei Române şi anii între care a trăit patriarhul - "1864 - 1948", la exterior, inscripţia circulară "PATRIARHUL NICODIM MUNTEANU".

Al treilea revers prezintă portretul patriarhului Justinian Marina, în dreapta, stema Patriarhiei Române şi anii între care a trăit patriarhul - "1901 - 1977"; la exterior se găseşte inscripţia circulară "PATRIARHUL JUSTINIAN MARINA". Pe numele de mirean Ioan Marina, (n. 2 februarie 1901, Sueşti, judeţul Vâlcea - d. 26 martie 1977, Bucureşti), Justinian Marina a fost patriarhul care a iniţiat colaborarea dintre Biserica Ortodoxă si autoritatea comunistă pe considerentul că "istoria merge după nişte legi date de Dumnezeu, iar una dintre aceste legi este lupta de clasă". Conlucrarea lui cu regimul comunist a fost criticată de foarte mulţi, fiind considerat o unealtă a sistemului. Totuşi, din documentele întocmite de fosta Securitate reiese că Justinian Marina, înscăunat ca Patriarh al României în vara lui 1948, s-a preocupat de soarta preoţilor aflaţi in temniţele comuniste.

Portretul patriarhului Iustin Moisescu este al patrulea revers; în dreapta, anii între care a trăit patriarhul - "1910 - 1986" şi stema Patriarhiei Române; la exterior, inscripţia circulară "PATRIARHUL IUSTIN MOISESCU".

Reversul al cincilea prezintă portretul patriarhului Teoctist Arăpaşu; în stânga, stema Patriarhiei Române şi anii între care a trăit patriarhul - "1915 - 2007"; la exterior, inscripţia circulară "PATRIARHUL TEOCTIST ARAPASU".

image
image
image
image
image
Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite