Primul caz de gripă porcină din acest sezon

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Medicii recomandă ca cei mici să fie aduşi la consult la primele simptome de gripă
Medicii recomandă ca cei mici să fie aduşi la consult la primele simptome de gripă

Ministerul Sănătăţii a confirmat ieri primul caz de gripă A(H1N1)  din acest sezon.

„Copilul de trei ani a fost depistat la medic, care a raportat Direcţiei de Sănătate Publică. Părinţii lui nu sunt bolnavi şi nimeni din familie n-a călătorit în străinătate. Presupunem că îmbolnăvirea a fost cauzată de circulaţia virusului de la această oră", a declarat dr epidemiolog Geza Molnar, consilierul ministrului Sănătăţii.

Micuţul infectat este din Călăraşi

La 8 noiembrie, copilul a fost dus de părinţi la medicul de familie pentru că avea febră şi îi curgea nasul. Dr Florica Stan, medicul care l-a consultat, i-a recomandat un tratament antiviral.

Tot atunci, medicul i-a prelevat un exudat nazofaringian. „Judeţul nostru este santinelă pentru supravegherea infecţiilor respiratorii şi a afecţiunilor compatibile cu gripa, de aceea i-au fost prelevate probe", a explicat dr Corina Şebe, directorul Direcţiei de Sănătate Publică din Călăraşi. Analizele au fost trimise la Institutul Cantacuzino din Bucureşti. Confirmarea infecţiei cu virusul gripei porcine a venit o săptămână mai târziu, la 15 noiembrie.

„Copilul a primit tratament şi a fost izolat la domiciliu, iar în acest moment este declarat clinic sănătos", a afirmat medicul care l-a îngrijit. 

Copilul nu mergea la grădiniţă, astfel că nu există riscul ca alţi micuţi să se fi îmbolnăvit. „Este un caz izolat. Nu ştim exact de unde a contactat virusul. Faptul că nu era introdus în colectivitate este un lucru bun, pentru că nu există riscul ca şi alţi copii să fie infectaţi", a spus dr Corina Şebe.

Nu se pune problema unei epidemii

Micuţul din Călăraşi e al 40-lea caz de gripă porcină din Europa, dar de această dată Ministerul Sănătăţii spune că pericolul de îmbolnăvire nu este la fel de mare ca anul trecut. Nu se pune problema unei epidemii. Totuşi, Ministerul Sănătăţii (MS) recomandă populaţiei să respecte indicaţiile de igienă şi la primul semn de gripă să se prezinte la medicul de familie şi să nu încerce să se trateze singură.

Vaccinarea este recomandată în continuare categoriilor de risc: bătrânilor, copiilor bolnavi sau instituţionalizaţi, personalului medico-sanitar, bolnavilor cronic. Până acum au fost vaccinate 446.204 persoane, din care 47% sunt peste 65 de ani. Potrivit MS, virozele de sezon sunt în limite normale, în ultima săptămână au fost confirmate 80.000 de cazuri. 

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite