Primele victime ale tăierii bugetului ICR: românii din Serbia şi Ucraina

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Români din Valea Timocului
Români din Valea Timocului

Tăierea bugetului Institutului Cultural Român cu peste 30 de procente produce deja efecte. Primele victime ale noii politici financiare a Guvernului sunt românii din afara graniţelor. Institutul a fost obligat să anuleze mai multe proiecte culturale ale românilor din Serbia şi Ucraina, care ar fi trebuit să se desfăşoare zilele acestea.

Sărbătorirea "Zilei Limbii Române" în comunităţile istorice din vecinătatea României urma să fie marcată, în acest an, prin două evenimente culturale în Voivodina (Serbia) şi Maramureşul Istoric (Ucraina) cofinanţate de Institutul Cultural Român (ICR), potrivit Romanian Global News.

Vineri, 31 august, în localitatea Vârşeţ, din Voivodina, interpretul de muzică populară Nicolae Furdui Iancu ar fi trebuit să susţină un concert. Organizatorul, Comunitatea Românilor din Serbia, a făcut demersurile necesare pentru organizarea concertului şi promovarea lui, însă planurile le-au fost date peste cap de rectificarea de buget operată la Bucureşti.

„Este regretabilă tăierea bugetului. ICR nici măcar nu pomeneşte de această importantă sărbătoare care este Ziua Limbii Române sau de miile de români care rămân profund dezamăgiţi dacă aceste evenimente nu au loc. ICR pomeneşte de cărţi, expoziţii şi alte evenimente, dar nimic de Ziua Limbii Române. Să nu conteze pentru ICR această zi sărbătorită de românii de pretutindeni?", a declarat Stevan Mihailov, liderul Comunităţii Românilor din Serbia.

Reprezentanţii ICR au susţinut că regretă situaţia, dar arată cu degetul spre Guvern, care a tăiat bugetul instituţiei cu peste 30%.

Concerte anulate

În situaţia românilor din Voivodina se află şi românii din Ucraina, care se pregăteau de concertele formaţiilor Iza din Maramureş şi Direcţia 5.
Comunitatea românească din Maramureşul Istoric se baza pe sprijinul României pentru organizarea "Zilei Limbii Române".

Clubul Maramureşenilor din Dreapta Tisei, care este partener ICR în realizarea proiectelor, a anunţat în comunitate de mai bine de o lună organizarea acestor evenimente importante pentru românii din Ucraina.Astfel, au fost făcute demersurile necesare pentru rezervarea sălilor de concert şi promovarea lor.

Decizia Guvernului de a tăia bugetul ICR a însemnat anularea concertelor care trebuiau susţinute de formaţiile Iza din Maramureş şi Direcţia 5.

Deficit de 5 milioane de lei

La rectificarea bugetară din 23 august, Guvernul a redus bugetul ICR pe 2012, de 43 de milioane de lei, cu 14,5 milioane de lei, tăierile fiind operate la bunuri şi servicii - 13,5 milioane de lei, cheltuielile de personal - 1 milion de lei - şi deplasări - 47.000 de lei.

Astfel, ICR ar trebui să se încadreze până la sfârşitul anului într-un buget de 28,5 milioane de lei - bani care au fost deja cheltuiţi -, având un deficit de 5 milioane de lei.

În acedste condiţii, institutul nu-şi va mai putea desfăşura proiectele programate până la sfârşitul anului, fiind afectate, printre altele, şi pregătirile pentru participarea României în calitate de ţară invitată de onoare la Salonul de Carte de la Paris din 2013.

ICR deschisese o linie specială de finanţare pentru realizarea cât mai multor traduceri din literatura română în franceză, pentru standul României de la Paris pe care îl organizează anul viitor, însă nu vor mai exista fonduri pentru aceasta.

Evenimente



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite