Primarul din Spring, ameninţat cu moartea
0Primarul comunei Spring, Daniel Rusu, a fost ameninţat cu moartea de către un localnic, în timpul unei şedinţe de fond funciar. Daniel Rusu a declarat că, în jurul orei 15,30, în timpul unei
Primarul comunei Spring, Daniel Rusu, a fost ameninţat cu moartea de către un localnic, în timpul unei şedinţe de fond funciar. Daniel Rusu a declarat că, în jurul orei 15,30, în timpul unei şedinţe, în prezenţa celorlalţi membri ai comisiei, un bărbat a pătruns în sala de consiliu şi a început să-l ameninţe cu un cuţit. Acesta i s-a adresat primarului cu ameninţări de genul "te bag în mormânt" şi "îţi tai capul". Primarul susţine că atacatorul, Anghel Samir, ar fi fost sub influenţa băuturilor alcoolice. După ce acesta a fost evacuat din clădire, Daniel Rusu a anunţat poliţia despre cele întâmplate. Se pare că "supărarea" lui Samir pe primar ar fi fost provocată de faptul că, în urmă cu ceva timp, maşina edilului a fost spartă, iar bărbatul s-ar fi aflat pe lista celor bănuiţi.